La mijlocul lunii august am evadat din nou de acasa, de data asta cateva zile in Sibiu. Nu o sa vedeti prea multe fotografii din Sibiu pentru ca in fiecare zi am vizitat altceva in apropiere, asa incat in oras am ajuns doar seara. Mi-a placut centrul orasului, am prins si niste spectacole in Piata Mare, dansuri si muzica populara (nu numai romanesti) intr-o seara, opera in seara urmatoare.
Mi-am dorit de ceva vreme sa vad Sibiul, un oras in care eu nu am mai ajuns din copilarie, in special pentru ca acum 30 de ani am vizitat Muzeul Satului din Dumbrava si am ramas impresionata de ceea ce am vazut. In principal am dorit sa revin la acel muzeu, chiar daca aveam o strangere de inima ca poate acum e altfel, poate amintirile mele il supraevalueaza si nu o sa ma incante asa cum ma asteptam. Asa ca ne-am facut bagajele si am ajuns in Sibiu.
Ne-am cazat la
Pensiunea Maria si nu am regretat alegerea facuta. Am platit 150 lei/noapte pe o camera cu pat dublu intr-o zona linistita, la 10 minute de mers pe jos de centru. Camera arata exact ca pe site, exista o mica gradina in spatele pensiunii cu un foisor unde poti sta la o cafea sau sa mananci micul dejun (adus cu tine, pensiunea nu mai serveste mic dejun).
Atmosfera de vacanta, oamenii nu se grabeau nicaieri, nu se auzea zgomotul traficului, pavaj de epoca dar bine lucrat incat poti umbla pe el fara sa te impiedici sau sa aluneci (ca pe la noi), toate astea au contribuit la farmecul serilor lungi si calde de vara.
Un singur lucru regret ca nu am vazut in Sibiu. mi-am dorit sa intru la Muzeul de istorie si nu am reusit, chiar daca am stat patru zile in oras. Seara inchide la ora 6,00 asa ca in prima zi l-am ratat pentru ca pana am ajuns si am vizitat restul orasului trecuse de 6, a doua zi am fost plecat si am revenit tot seara in centru, a treia zi era luni si era oricum inchis, a patra zi ne-am dus pana acolo inainte de plecare si ne-a spus un paznic suparat ca e zi libera nationala, asa ca e inchis. Asa ca va las cu doua imagini de noapte si cu informatia ca am gasit la o toneta inghetata buna cum de mult nu am mai mancat :)
A doua zi ne-am dus la muzeul ASTRA, care a fost o surpriza placuta. Extrem de multi vizitatori, abia am reusit sa gasim un loc de parcare, muzeul intins pe o suprafata imensa si foarte bine intretinut, am umblat sase ore pe alei pana nu m-au mai tinut picioarele si nu am reusit sa vad tot. Este al doilea muzeu de gen din Europa ca marime. Biletul a fost 17 lei/persoana, exista reduceri pentru elevi, studenti, pensionari, grupuri, dar noi nu ne incadram nicaieri. Am vizitat muzeul duminica, astfel incat casutele erau deschise si am putut vedea interioarele. Pe langa o multime de interioare specifice anumitor profesii (de exemplu in a doua fotografie se vede o camera-atelier din casa unui lumanarar) am zabovit in pragul unor casute cu aer familiar, care mi-au amintit de copilarie, Am crescut la sat, chiar daca un sat urbanizat, si mai aveam inca in sat casute apartinand unor oameni in varsta, uneori nici ei nu stiau cati ani au, dar tinand cont ca bunica mea era nascuta in 1927 iar ei erau batrani fata de ea, probabil ca unii vazusera si secolul XIX. Mergeam uneori cu bunica in vizita in astfel de case mobilate simplu si traditional, alteori intram cu copiii de pe strada cu care ma jucam in casele bunicilor lor. Ma fascinau tavanele joase din grinzi, perdelutele lucrate cu acul, razboiul de tesut care iarna era prezent in multe case (se tesea numai iarna pentru ca vara erau alte treburi de facut). In raport cu fotografia de mai jos, oamenii nu aveau asa blide frumoase si multe (poate gospodaria de mai jos a fost una instarita) si nici leagane nu am mai prins. Batranii aveau ritmul lor de viata dar tinerii deja traiau in alta lume.
Muzeul este plin de viata, multe case au in jur gradinite in care se rasfata la soare flori rustice amestecate cu rosii, varza, ardei si alte legume. Langa o casa era legat un caine de paza si o pisica alega un soricel prin iarba.
Pe lacul unde erau expuse locuinte si mori lacustre se plimbau alene o multime de gaste
O biserica de lemn din Maramures, rupta din poveste
Intr-o sectiune a muzeului, pe stradutele dintre case erau o multime de mestesugari cu produse traditionale de vanzare, toate erau frumoase si autentice dar mi-au atras atentia in mod deosebit impletiturile din panusi
si acest domn care lucra opinci. De altfel toti mesterii lucrau, intr-o gradinuta era instalat chiar si un razboi de tesut la care o doamna lucra un val de panza.
Undeva aproape de iesire era o expozitie dedicata mijloacelor de transport, unde am remarcat aceasta caruta pictata, o cocie pentru transportat mireasa (varianta de epoca a unei limuzine).
Pentru ca mai erau cateva ore pana se insera am dat o fuga in Rasinari, in cautarea casei memoriale Emil Cioran. Am gasit-o repede in centrul satului, chiar langa biserica, dar din pacate era inchisa. Desi google te informeaza ca este casa memoriala vizitabila, desi pe poarta laterala este un anunt pe care scrie Deschis, poartea era incuiata. Am intrebat vecinii care ne-au spus ca nu se poate intra inauntru si casa este goala, asa ca ne-am multumit sa o fotografiem si am plecat, pentru ca incepuse sa ploua.
Dupa cativa kilometri ploaia s-a oprit, asa ca am virat spre Cisnadioasa si am vizitat biserica fortificata, ridicata in secolul XII. Cocotata pe culmea unui deal, domina satul si a servit ca loc de refugiu pentru sateni inca din epoca invaziilor mongole. Aici intrarea este 5 sau 7 lei, nu mai stiu exact si nu mai stiu unde sunt biletele :)
A treia zi a fost dedicata Transfagarasanului. A fost primul contact cu Transfagarasanul, natura si drumul mi-au placut foarte mult, chiar daca a fost ceata si a plouat marunt in majoritatea timpului, insa nu mi-a placut deloc aglomeratia si atmosfera de balci de la Balea, atat la cascada cat si la lac. Urcus bara la bara, o jumatate de ora pana sa gasesti un loc de parcare, peste astea se poate trece pentru e normal sa ne vizitam tara, dar multimea si aglomeratia tarabelor cu te-miri-ce m-a obosit, iar mizeria ramasa in urma oamenilor m-a dezamagit. Nu am fotografiat mormanele de gunoi pentru ca nu am vrut sa am amintiri neplacute de acolo, dar peste tot erau gramezi cu resturi de mancare, enorm de multi coceci de porumb mancati pe jumatate si aruncati pe jos (se vindea porumb fiert si fript) pe langa clasicele pungi, peturi si badoage metalice. Atat am vrut sa spun si inchei subiectul :)
Lacul s-a aratat destul de putin din ceturi, abia am reusit sa-l fotografiem, era foarte frig si ploua mocaneste dar apa lacului era surprinzator de calda (trebuia sa bag mana in apa altfel nu dormeam bine). S-a lasat si o ceata infernala, am inteles in acel moment cat de usor te poti rataci pe munte, eram la un metru de lac si nu il vedeam. Am baut o cafea la cabana si pentru ca vremea nu avea de gand sa se indrepte si incepea sa se intunece am coborat.
Din cauza cetii nu am reusit sa fotografiez serpentinele, abia dupa terminarea lor s-a mai luminat putin.
