Canapea - miniatura

 I-am promis Codrutei mobilier și mă țin de cuvânt. Asortat cu otomanul, din aceeași geacă de piele. Am folosit o parte din bucata fotografiată mai jos, o bucată de polistiren de la un ambalaj (avea chiar forma canapelei, nu am intervenit deloc la ea) și o bucățică de folie de polistiren de pus sub parchet. 

Evident că restul materialelor nu apar in fotografii din motive obiective aka o lene monumentala sa le scot pe toate deodată + îmi mai vin idei pe parcurs. Am îmbrăcat canapeaua ușor în piele pentru că este foarte subțire și se modelează ușor. Am tăiat o pernă pentru șezut din folia de polistiren și am imbracat-o și pe ea in piele, am căutat ceva prin casă pe post de picioare și am găsit niște cepuri de lemn prin lucrurile soțului, l-am rugat să mi le taie in doua, și am căutat ceva ce as putea pune pe margini pentru că nu arătau rău dar nici bine, pe laterale se vedeau îmbinările. Am găsit un rest de șnur soutache de pe vremea când cochetam cu ideea de bijuterii din soutache (nu am făcut nici una, am folosit șnurul la alte lucruri) și l-am cusut pe margini.

Poșeta e acolo pentru scară, pe beneficiară v-o arăt tolănită cu altă ocazie :) 

Postarea participa la provocarea transformari creative de pe blogul Explorator prin viata. 

Miercurea fara cuvinte - răsărit de soare

 

Miercurea fara cuvinte este gazduita de Suzana

Fotografiile sunt din arhiva personala.

Pernuța - otoman

 Va rog sa nu cereti poza before, am numai after :) A fost candva o geaca de piele fina care a apartinut soacrei mele, cumparata dintr-un sh sa fie tacamul complet :) A servit cu credinta ani buni, pana cand soacra mea a hotarat ca nu o mai poarta, pentru ca "s-a facut urata" adica pielea a primit o patina datorita vechimii si purtarii. Eu nu o puteam purta pentru ca imi era mult prea mare, asa ca a stat ani buni stinghera pana acum cateva luni, cand am desfacut captuseala si am taiat pielea, sa o folosesc la ce-o fi. Asa ca era gata desfacuta cand a lansat Niko provocarea ei cu transformarea hainelor. O pernuta de dimensiuni reale cere prea mult timp, pe care acum nu il am, dar una numai buna pentru o papusa se poate face mai rapid. Asa ca am impletit provocarile lui Niko cu cele ale lui Rux si am inceput incet-incet mobilarea apartamentului Codrutei. Doua bucati rotunde si una dreptunghiulara cusute intre ele si umplute cu umplutura speciala pentru perne si aproape o ora de munca au devenit un scaunel-otoman. Le-am cusut pentru ca lipiturile au talentul de a se vedea urat dar si cusatura se vede. Oricum vreau sa mai fac un otoman saptamana viitoare, la gata o sa acopar si cusaturile cu ceva, deocamdata ramane asa ca altfel nu mai apuca pozele la timp.

Codruta mea, mandra nevoie-mare, s-a si instalat pe el. Of, ce ciufulita este si ei nici nu ii pasa, trebuie sa o duc cu forta la coafor. 

Aici am impins-o putin in spate, sa se vada si otomanul. Ca ea, vedeta, nu prea a inteles ca acum actorul principal este pernita-scaunel, ei o sa ii vina randul mai incolo.

Miercurea fara cuvinte - candle in the night

 

Miercurea fara cuvinte este gazduita de Suzana

Fotografiile sunt din arhiva personala.

Muza provocărilor verzi

 M-am gândit, m-am răzgândit și în cele din urmă am ales o muză/zanuca pentru Provocările verzi. O păpușică Kurhn pe care am gasit-o in Oser vara trecută. Din păcate nu mai am fotografii cu ea din acel moment, am avut dar le-am pierdut. Era îmbrăcată cu o rochiță de Minnie și avea pe cap o cordeluță cu urechiușe, iar parul era ciopârțit sălbatic.  Nu am avut mult de intervenit la ea, am spalat-o și am tuns-o cat m-am priceput, a ieșit un bob scurt care e puțin scarit la spate. Doar de atât mai era material:) 

Am imbracat-o cu o rochiță din cadoul mare-mare primit de la Rux de Crăciun și s-a instalat pe covoraș sa caute în cufărul cu pietre prețioase. Ah, acum incepe să ridice pretenții la mobilier, că doar nu o sa stea pe covor o veșnicie :) A da, îmi șoptește că vrea și o garderobă:)))

Covoras

 Se da o bluza care zace de o vesnicie in dulap, ideea de a refolosi materialele textile: transformari creative si rezulta un covoras, o piesa care incet-incet completeaza proiectul unei camere pentru papusi.                                               

Bluza asta... nu ma intrebati, o am de peste 15 ani, am luat-o dintr-un sh, erau doua asemanatoare, celalta era pe nuante de albastru dar a inhatat-o cineva inaintea mea. Cred ca de frustrare :) am luat-o si eu pe asta, desi eram constienta ca nu mi se potrivesc deloc culorile. Imi este si putin mare, e din bumbac si cu gaurele, adica ceva ce eu nu prea pot purta pentru ca nu gasesc moomentul potrivit. De cald nu tine, deci nu o iau cand e frig, nu o iau nici cand e cald ca imi tine de cald. Asa ca am purtat-o de maxim 10 ori toti anii astia, dar am tinut-o ca imi placea modelul. Acum am atacat-o, am taiat o maneca, am festonat-o cu un fir de lana din ghemele mele antice, si a iesit un covoras. Putin cam ondulat ca materialul era labartat, darrrrr... e ok. Ah, si nu am putut taia drept sub nici o forma.

Mai jos arata cam ciudat din cauza perspectivei, am o cutie pentru fotografii si nu a incaput bine in ea, a mai urcat si pe pereti :) 

de aceea a pliat-o si am mai fotografiat-o o data.

Miercurea fara cuvinte

 

Miercurea fara cuvinte este gazduita de Suzana

Fotografiile sunt din arhiva personala.

Zăpezile din alte vremuri

 Ca sa nu zic "ou sont les neiges d'antan" că iarna asta toată lumea și-a pus această întrebare. Și uite că au venit până la urmă, dacă nu zăpadă mare măcar viscol puternic. 

Mie una nu îmi era dor, nu mă bucur că mor microbii ca alții, mai degrabă mă întreb când aud asta de ce in zona Mediteraneană nu e nevoie de îngheț să nu se îmbolnăvească, pentru că nu-i așa că ei sunt declarați cei mai sănătoși europeni. Of, trebuia să mă descarc :) 

Am iubit iarna din tot sufletul, era anotimpul meu preferat, eram toată ziua în zăpadă cu pantalonii înghețați până peste genunchi și cu mâinile amorțite de frig, dar nu mă puteau duce în casă. Și zăpada ținea din noiembrie până în martie in majoritatea iernilor iar frigul era o constantă afară, mai târziu și în casă (după introducerea cotelor de gaz). Noi am avut un termometru de exterior la geam de când mă știu, și au fost ierni in care arăta și -24. Nu se dezgheța peste zi cu săptămânile, așa că unii scoteau frigiderul din priza și țineau carnea congelata pe balcon. Nu se dezgheța :))) 

Niște fotografii vechi, să mă credeți, de când eram ștrumf:

Când făceam serbare de 8 martie cea mai mare problemă era că ni se cerea să ducem ghiocei pentru a-i oferi mamelor la finalul serbării. Deși aveam in grădină, erau de obicei sub zăpadă, nici pomeneală de flori. Acum am ghiocei înfloriți an de an, de revelion.

Cred că era teroare pentru adulți, mai ales pentru cei vârstnici, eram copii mulți în sat și aveam multe dealuri, străzile laterale nu erau asfaltate și noi bătătoream și lustruiam zăpada până se transforma in gheață, să "ne dăm" pe ea. In afară de copii și tineri ceilalți mergeau pe străzi tinandu-se de garduri la propriu. Cum gradina noastră este mare, tata se punea la mintea mea și arunca câteva găleți cu apă să înghețe, și aveam patinoarul în grădină. Aveam și patine :) 

Ah și îmi amintesc acum și de iernile dinainte de 89 când la prima ninsoare se închidea circulația și nimeni nu curata șoseaua. La fel se făcea ghețuș, o zăpadă foarte bine bătătorită și lucioasă, treceau câteva autobuze pe zi și cam atât, era un loc perfect de joacă mai ales că o aveam exact la poartă. 

Ca se sa nu creadă cei mai tineri că totul era idilic, îmi amintesc de o iarnă în care eram in școala generală și am mers la colindat cu clasa, ne-a plouat toată noaptea torențial. 

De ce nu îmi mai place... e o poveste lungă care combină naveta, frigul de la munca din școlile în care am predat și din biroul în care lucrez acum (am colege cu călduri, 16 grade e cald pentru ele), vârsta, diverse dureri care nu sunt străine de frigul răbdat de-a lungul timpului. Așa de după geam e frumos, dar și azi am ieșit la 6,20 la -9 grade și vânt pe niște trotuare acoperite cu gheață în mare parte și cu o lumină cam chioară, și nu mai e la fel de frumos. 

Gentuta pentru papusi din bluza reciclata

 De curand am descoperit blogul Explorator prin viata, un blog cu subiecte multe si diverse si mult handmade, si de atunci tot ma straduiesc sa ma mobilizez sa particip si eu la transformarile creative pe care le lanseaza lunar. Pentru ca sunt axate pe reciclarea diverselor materiale aparent inutile si daaaa, e o mare pasiune a mea. 

Aveam candva demult (nu exagerez) o bluza din lana rosie, care nu a avut alt neajuns decat ca dupa ani de purtare si-a cam schimbat forma asa ca am reformat-o. Mai intai am facut din manecile ei brose, le puteti vedea aici. Da, vorbeam acolo si de un port-fard, dar nu am mai ajuns vreodata pana acolo. Material al fi, mai jos e dovada:

Culoarea e cea de mai jos, prima fotografie e in contre-jour ca azi avem o lumina foarte puternica si nu aveam unde plasa in alt loc bluza. Din fasii micute (3,5 cm latime) am facut nu una, ci chiar doua gentute. Prima putin mai eleganta, cu fasii de piele aurie pe care le-am lipit cu silicon si din pacate fotografiile sunt necrutatoare si arata asta. Daca ma credeti pe cuvant, in realitate e mult mai putin vizibil siliconul.

A doua este o traistuta care se incheie cu un naturas dintr-o margeluta mica in forma de floare si are un snur rasucit cusut pe laterale si pe post de curea. 

Miercurea fara cuvinte

 Încerc să introduc câteva articole fixe, poate așa mă mobilizez și eu sa scriu mai des. Prima idee care mi-a venit este miercurea fără cuvinte, o rubrică pe care am văzut-o pe multe bloguri. Hop și eu cu originalitatea :) oricum azi e și cu cuvinte, că trebuia să mă justific.