29 iunie 2023

Mini-gradina in bol ceramic

 A fost odata ca niciodata un bol alb, simplu, care si-a facut dim plin datoria in bucatarie, peste 15 ani. Si-ar mai face-o si acum dar este din ceramica si ceramica in timp se fisureaza. Am observat asta in cel mai haios mod posibil, cand am pus in el ciocolata de menaj si am topit-o la microunde. Bolul "sangera" ciocolata dintr-o multime de fisuri marunte, prin care supa nu curgea si nu le observasem. Asa ca l-am ocolit, l-am tot dat la o parte, am asteptat o idee sa il pensionez cu glorie. Si ideea mi-a venit de dimineata, cand mergeam la serviciu: o mini-gradina. 


Bolul are 13 cm diametru, asa ca am cautat cateva lucrusoare maruntele pentru decor. Am lipit pe exterior trei din frunzele argintii de mai jos si o dantela din hartie, cumparate de ani buni din impuls, fara sa ma gandesc ce o sa fac cu ele, si nefolosite pana acum. 



Din cateva pietricele culese de pe o plaja din Grecia (o mini colectie pe care o pastrez intr-un borcan de-a dreptul antic care si-a pastrat si eticheta) am facut o alee mititica ce duce la o masuta dintr-un odorizant auto dezafectat (nu mai miroase deloc - a mirosit candva dar intr-o alta masina, nu a noastra  😍). Pe post de scaunel langa masa am amplasat un butucel dintr-o ramura taiata cine stie cand, care statea pe birou degeaba, iar pe acest scaunel improvizat s-a asezat sa se odihneasca o fetita draguta si vesela din ceramica si si-a lasat pe masa stropitoarea cu care a udat cele doua plantute proaspat plantate. Acum le vegheaza sa creasca mari. 




Mini-gradina a fost creata special pentru tema "fii creativ" a transformarilor creative, dar profit de faptul ca am obtinut o gramada de reflexii de la lumina serii si o inscriu si in rubrica reflexii in oglinda de pe blogul lui Carmen. 






26 iunie 2023

Privire in trecut - cum păstrăm săpunurile solide

Va mai amintiți cum păstrau săpunul mamele noastre? Când reușeai sa prinzi un săpun bun (îmi amintesc de Amo, Fa, 8X4, Lux, săpunurile ungurești de mere sau de lăcrămioare, Camay deși acesta cred că apărut după 90) nuil foloseai imediat. Săpunurile fine erau păstrate cu anii, puse în dulapuri între lenjeriile de pat. Dacă aveai destule le puneai și între hainele împăturite. Le păstrai mult, dar de multe ori le dădeai cadou sau șpagă, deschideau destule porți.
Eu am avut întotdeauna pielea uscată și sensibilă, cremă de corp nu exista (sau nu găseam, același lucru) și săpunurile noastre ordinare, Cheia sau mai rău, cel de casă, îmi făceau efectiv răni. Piele uscată și care se descuama, mâncărimi, roșeață, lucruri pentru care tot eu "eram de vină" - nu mai fi atât de sensibilă - asta auzeam tot timpul. Parcă depindea de mine. 
Când aveam voie să folosesc un săpun din cele puse deoparte era o fericire de neimaginat acum - nu era perfect dar era mai bine. Când în cele din urmă au apărut gelurile de duș și cremele de corp am trecut cu entuziasm la ele și am scăpat de problemele cu pielea. 


Acum sunt disponibile foarte multe săpunuri, dar eu am păstrat un obicei din acele timpuri: le țin mult în dulap. Le pun între haine și le las uneori cu anii, am tot timpul multe și le folosesc in ordinea achiziției.  Cu mulți ani în urmă am citit într-o cărticică din colecția Caleidoscop ceva ce deja observasem păstrând așa săpunurile: păstrate mult timp pierd apa din compoziție, se întăresc și fac o spumă mult mai fină. Rămân tari și în timpul folosirii, nu se înmoaie ca cele proaspete, și țin mai mult. Nu ăsta este scopul, dar e un bonus. 
Eu credeam că este un obicei generat de sărăcia din perioada comunistă, așa că am fost foarte surprinsă acum câțiva ani sa primesc de la o prietenă stabilită în Spania un set de săpunuri artizanale, fabricate in Italia, dedicate păstrării între rufe. Cu inconfundabilul miros de lăcrămioare! Evident că se pot și folosi la spălat, dar așa mi s-a spus că acest tip de săpun este dedicat in primul rând parfumarii dulapurilor.




Cred că am scris mai demult pe blog că am o problemă cu toaletarea chimicalelor, in special detergenții, clorul și chestiile care pufăie mirosuri (aka odorizante). Din fericire aceste săpunuri nu sunt atât de chimizate și nu am probleme cu ele. 

25 iunie 2023

Lavanda

 In primavara lui 2020 am cumparat un ghiveci cu lavanda, nu a fost primul cumparat dar a fost primul care a supravietuit. Primul l-am plantat in gradina parintilor mei unde nu prea este soare sin cauza pomilor, nu a trait, al doilea am incercat sa il tinem in balcon, se pare ca nu traieste nici in ghiveci, abia in gradina si la soare am avut parte de lavanda. Acum in sfarsit aveam gradina noastra, soare cat cuprinde, pomii erau abia in stadiul de proiect, mai aveam pana la umbra. Pentru calitatea solului imi faceam probleme, este lutos, dar se pare ca ii place. In toamna lui 2020 am mai luat trei ghivece, erau la reducere si nu erau intr-o forma grozava. Cea mai mica si chinuita tufa nu a reusit sa treaca peste seceta de vara trecuta, nelocuind acolo nu am putut uda zilnic gradina, celorlalte trei le merge bine. Tufa plantata primavara are un avans considerabil fata de cele plantate toamna, e de doua ori mai mare. 

Oricum, sunt in al treilea an si deja am productie, am reusit sa adun sapte buchete de cate 80 de fire (numarate). Mai sunt destule firisoare marunte pentru inca un buchet, dar au nevoie sa mai creasca. Ma uit la ele, le miros si ma gandesc la cartile copilariei si adolescentei, unde citeam despre parfumul de lavanda, si ma gandeam cum poate arata si cum miroase lavanda. Tare mi-as fi dorit sa stiu! Nu stiu de ce planta asta a avut interzis la noi in vremea comunismului, dar pe atunci nimeni din jurul meu nu stia de ea. A trecut mult de atunci dar in cele din urma am reusit chiar sa am in gradina, dupa ce acum 15-20 de ani citeam despre ea, vedeam fotografii, se  gasea in sfarsit parfum, dar scria peste tot ca nu rezista iarna la noi. 



Mai jos, tufa cea "mare" (inca nu e mare cu adevarat) inainte de a o culege





23 iunie 2023

Căniță zburătoare cu scoici

 Nu vreți să știți de când așteaptă cănița asta și farfurioara ei sa fie transformate! De câțiva ani sa fiu sinceră, le-am lăsat mereu la vedere, -doar mă îndur să fac ceva cu ele. De altfel și proiectul îl aveam in minte tot de atunci, numai că uneori sunt capabilă să amân la nesfârșit unele lucruri.


Cănița nu are nici un defect, dar e foarte mică și face parte dintr-un set pe care l-am primit dar nu l-am folosit niciodată. Nici nu pot da mai departe cadourile care nu îmi plac, decât dacă am certitudinea că îi plac. Acum 5 ani (am verificat) am mai decorat una din set, mai sunt încă patru. 


O mână bună de scoici aduse din Grecia le-am vopsit cu acrilic alb sidefat (le-am ales pe cele care aveau un colorit mai puțin atrăgător, cu gri, și mici defecte. La o căutare pe net am aflat că specia se numește acanthocardia tuberculata. Culori și onduleurile lor îmi plac foarte mult, și e o specie destul de comună.


Motivul pentru care m-am apucat de această căniță este provocarea transformărilor creative ale lunii iunie lansate de Mihaela.


22 iunie 2023

Reflexii în oglinda - ochii caselor

 Cred că știe toată lumea că în zona sașilor casele au ochi. Mie îmi place foarte mult stilul caselor săsești, îmi place toată zona in care s-au așezat ei de fapt, și natura și satele de acolo. Câțiva ani la rând am tot făcut vacante de 3-4 zile in Sibiu, de unde am explorat zona înconjurătoare. Mi-a plăcut și Sibiul, deși mă repet când spun că noi nu suntem turiști de oraș. In primul rând mi-a plăcut zona pietonala imensă in raport cu cea din Cluj, fiind vară am prins concerte în aer liber in Piața Mare, e curat fața de alte orașe de la noi. Soțul meu și cu mine chiar nu suntem fani ai ieșitului seara in oraș, eu cel puțin lucrez cu flux mare de oameni și e foarte obositor, când merg undeva nu vreau să mai văd mulțimi de oameni, dar spațiul din centrul Sibiului este suficient de mare să nu te simți înghesuit, nici măcar în plin sezon turistic. 


Scuzați introducerea imensă :) imaginea de mai sus este din camera pensiunii unde am avut cazarea. Zi și noapte clădirea vecină era cu ochii pe noi, pardon cu ochiul. Mi s-a părut atât de ciudat că a trebuit să fac o fotografie. Din păcate telefonul de atunci nu avea o cameră foto grozavă, așa că a ieșit ce se vede. 

In Sibiu am găsit cea mai bună înghețată pe care am mancat-o la noi in țară de mulți ani. Pe o stradă pietonală plină de restaurante sunt (sau cel puțin erau) foarte multe vitrine cu înghețată. Toate aveau 2-3 clienți, dar la una era o coadă foarte mare. Evident că m-am așezat la rând acolo, spre disperarea soțului, care insista sa mă duc în altă parte. Nu am vrut și bine am făcut, știau oamenii ăia de ce stau acolo. Seară de seară, de câte ori am fost in Sibiu am stat minim 20 de minute la coadă la înghețată. Două imagini din 2018: 






18 iunie 2023

Salvam carti - Dora-Minodora

 Am vrut neaparat sa continui proiectul salvam carti si sa creez un personaj inspirat dintr-una din cartile preferate ale copilariei: Luna-Betiluna si Dora-Minodora in tara lui Peste-mamaliga-prapadeste.
Cand am vazut papusica asta la vechituri parca am vazut-o pe Dora-Minodora. Micuta, blonduta si plinuta! Dupa curatenie, calitatea articulatiilor si hainute pare noua-nouta, chiar daca parul ciudat ciopartit m-a indus in eroare. 
Dintr-un rest de matase i-am cusut o rochita, undeva in cuprinsul cartii cele doua papusele sunt descrise ca purtand rochii de voal. Nu stiu ce fel de matase este, poate fi si un voal mai gros, la un moment dat am primit o plasa imensa cu resturi de la o croitorie si nu cunosc prea bine materialele. Datorita "talentelor" mele la croitorie rochita a iesit mai lunga decat am vrut si cam stramta, dar atata am tot cusut si am desfacut ca nu am mai avut rabdare sa scot volanele ca sa o scurtez.  


Dupa cum mi se pare mie, rochita este din vremea charlestonului. Ghetulele sunt cele cu care a venit papusa, are piciorul cam mare si nu am nimic potrivit pentru ea. Daca mai asteptam sa ii fac si pantofi, sigur nu terminam azi. Nu promit, dar poate pana la finalul lunii primeste si incaltari noi, mai delicate. Pentru coafura zburlita i-am prins parul cu un elastic micut, dar ea avea o cordeluta albastra prinsa de cap pe laterale cu doua bucati de plastic. Nu am vrut sa tai plasticul, asa ca i-am lasat si cordeluta, data cat de pe spate se putea. 


Brosa cea minunata, marul discordiei, am facut-o din materialul de la o pereche de balerini. Am avut niste balerini aurii (pentru copii) care mi-au fost tare dragi, dar dupa cativa ani de purtare intensa s-a distrus talpa. Culmea, materialul lor a ramas intact, chiar daca nu este piele. Asa ca din materialul auriu (o imitatie de piele) am decupat brosa, am lipit-o pe fetru sa aiba tinuta si i-am pus un ac micut de brosa de 1 cm (desprins de pe o brosa mica metalica pe care am folosit-o in iarna la tabloul din bijuterii - acum ca l-am cautat vad ca de fapt este de acum doua ierni, nu am realizat ca a trecut atata de atunci - pe care l-am pastrat). Se vede mai jos ce am salvat de la unul din balerini. 






15 iunie 2023

Sticla decorata cu tehnica decupaj

 Pentru transformarile creative ale lunii iunie am gasit absolut intamplator o sticla data cu grund de un an sau doi (uitasem unde am pus-o). In ultima fotografie apare asa cum am gasit-o ascunsa intr-un sertar, cu grundul usor ciobit. Am rascolit serios prin mormanul de servetele in cautarea unuia care sa se potriveasca cu sticla si cu starea mea de spirit, si am gasit unul cu o imagine romantica, un ceainic plin cu flori. 



In a doua imagine se vede ca mi-am pierdut exercitiul la lucrul cu servetelul, oricat m-am straduit nu am reusit sa aliniez perfect servetelul cu fundul sticlei, si cum servetelul avea chenar si dungi jos si sus au ajuns decalate la imbinare. Cum odata lipit se distruge daca il dau jos, am zis ca il las asa, nu de alta dar nici pe urmatorul nu garantez ca l-as fi asezat drept.





Reflexii în oglinda - reflexii în apă

 Tot din Grădina botanică din Ardud, care este foarte prietenoasa cu vizitatorii și are mai multe secțiuni care nu țin propriu-zis de o grădină botanică, și anume acvariu, țestoase, păsări, căprioare, mistreți.

Într-un fel de mini lazy river sunt peste 20 de țestoase care s-au obișnuit în timp cu vizitatorii și sunt prietenoase. 

"Râul" țestoaselor și lacul cu nuferi au furnizat niște reflexii numai bune pentru rubrica de azi.



Postarea participa la jocul  gazduit de Carmen

Fotografiile sunt din arhiva personala

14 iunie 2023

Miercurea fara cuvinte - grădina botanică din Ardud

 



Miercurea fara cuvinte este gazduita de Carmen

Fotografiile sunt din arhiva personala.

12 iunie 2023

Iunie in grădină

 Au înflorit trandafirii in micuța mea grădină, e întrecere între ei care face flori mai frumoase. Pentru că nu am mai postat demult imagini din grădină, am un colaj cu fotografii făcute în 1 iunie și cele de sâmbătă, care nu sunt in colaj. S-a schimbat anotimpul de la un set de imagini la altul, a trecut primăvara și a venit vara. 



Trandafirii de mai jos sunt in mare parte înrădăcinați din crenguțe puse sub sticle de plastic. Doar cei galben, mov și portocaliu au fost cumpărați.








Îmi pare rău că astăzi fac exces de fotografii, dar nu pot încheia fără o cireașă 🍒 . S-au copt primele roade ale cireșului, încă nu chiar de fapt, mai au cam o săptămână. 





8 iunie 2023

Reflexii în oglinda - înserare

 Câteva reflexii la ceas de seară, nu în aceași seara. Am mai scris cât de mult îmi plac apusurile? Dacă nu zic acum, stau pierdută să le privesc și aș vrea să dureze și mai mult.



Postarea participă la jocul Reflexii în oglinda găzduit de Carmen 
Fotografiile sunt din arhiva personala


7 iunie 2023

Salvam carti - iunie - semn de carte

 A venit si vara, iar provocarile verzi au readus cartile in atentie. De ceva timp isi astepta cuminte randul o carte pe care si acum o iubesc la fel de mulr ca in copilarie: Luna Betiluna si Dora Minodora in tara lui Peste-Mamaliga-Prapadeste. Face parte dintr-o serie pentru copii care am vazut ca s-a reeditat recent, si ma bucur ca poate fi citita si apreciata si de copiii de acum. Cred ca este a treia carte din serie dar eu numai pe aceasta o am, am citit-o de zeci de ori, din ea am invatat denumirile pestilor din apele noastre si am ramas surprinsa ca este intr-o stare destul de buna pentru vechimea ei de 45 de ani si pentru gradul de utilizare. 


Cum cartea in sine arata destul de bine am hotarat sa ii fac un semn de carte asortat. Am vrut sa fac unul cu pestisori pe care sa ii colorez cu creioane colorate, dar mi-am amintit cautandu-le ca de cativa ani le-am dat unor copii. Am fost convinsa ca nu o sa mai folosesc creioane colorate vreodata dar se pare ca m-am inselat. Asa ca am regandit strategia si m-am dus la cutiile cu servetele. Am avut o bucata de carton ramasa dintr-o coala A4 din care am folosit un patrat, am taiat-o in doua pe lungime iar mai jos se vede doar o jumatate. Tot o jumatate am taiat dintr-un servetel cu scoici, am lipit servetelul pe carton si l-am lacuit. 



Iata si semnul de carte la datorie, exact melcii si scoicile lipseau din cartea cu pesti. Sa fiu sincera, apare si un melc in carte, dar semnul ii aduce cativa prieteni.