27 noiembrie 2025

RIO - Cheile Râmețului

 Am scotocit printre fotografii mai vechi, pentru că nu mai am noi. M-am pierdut în visare privind aceste imagini din Cheile Rametului din 2020, chiar așa, din plină pandemie. M-am gândit că sigur o să vă placă și vouă, iar înainte să mă lăudați las credite fotografului, soțul meu.

Nu îmi amintesc să fi văzut pe undeva, când am fost acolo, numele apei care străbate cheile, dar m-am documentat acum și este râul Geoagiu. 









Jocul reflexii în oglindă este găzduit de Carmen. 

Fotografii din arhiva personală.

26 noiembrie 2025

Miercurea fara cuvinte - inghet la sol

 




Miercurea fara cuvinte este gazduita de Carmen

Fotografii din arhiva personala.

25 noiembrie 2025

TC 25 - veioza

 Chiar daca am ramas binisor in urma, m-am ambitionat sa termin toate transformarile  creative propuse de Mihaela. Printre restante se numara si sticla, iar eu am sarbatorit (cu mare intarziere) Ziua mondiala a mediului inconjurator refolosind o sticluta de la lacul de unghii, in loc sa o arunc. Va mai amintiti voi ca pe vremuri, cand aveam acasa una, maxim doua sticlute cu oja, pensulele erau mai lungi si ajungeai la fund cu ele? Eu le terminan complet si abia apoi le aruncam. Acum la ultima treime nu mai ajungi cu pensula, dar eu nu le arunc, le combin. In sticluta asta a fost o oja bej semitransparenta si sidefata si am turnat ce a ramas inaccesibil intr-o sticluta cu o oja pastoasa, visinie, mata. Este primita, eu una nu agreez oja fara sidef, asa ca numai bine i-am dat luciu.


Am reusit sa sterg usor cu acetona denumirea ojei, asa ca am ramas cu o sticluta transparenta. Am vopsit-o cu o vopsea pentru sticla care s-a ingrosat putin si a facut niste turturi, s-a intins inegal, dar am dat un singur strat. Mi-a placut efectul asemanator sticlei de Murano, s-ar vedea mai bine cu o sursa de lumina in spate. I-am facut un abajur din hartie de xerox peste care am lipit un servetel, am fixat un bat de lemn de capacul sticlutei si i-am lipit in capat un cerc din carton. Peste acest cerc am asezat abajurul. 


A iesit o veioza miniaturala, tipul acela de veioze de dimensiuni mari care se aseaza pe masute joase, potrivita pentru papusile mai marisoare gen Barbie. 

24 noiembrie 2025

TC 25 - un alt pandantiv din cheițe de aluminiu

 Pentru că am văzut tutoriale diverse de flori din cheițe de doze, m-au mâncat degetele să mai fac unul. Așa că tema Florar a transformărilor creative din mai, in care reciclăm metal, are o dublură. Nu se văd suficient cheițele din cauza rozetelor din panglici, ar fi fost bine să fie puțin mai mici, dar îmi place cum a ieșit. Cheițele au fost argintii și le-am vopsit cu acrilice, au prins neașteptat de bine.



23 noiembrie 2025

TC 25 - floare din inele de la doze din aluminiu

 In luna mai, una dintre temele transformarilor creative a fost realizarea unei flori din metal. Eu am facut o floare mai abstracta, crosetand impreuna sase inele sau cum le-o fi zicand, sincer este plin de tutoriale in engleza si numai tabs am in cap 😂. Le-am prins impreuna cu croseta, cu un fir pufos si de culoarea papadiei, si am lipit o pietricica verde in mijloc pentru contrast. Se pot face multe cu floricelele astea dar eu ma gandesc in primul rand la bijuterii, dar trebuie sa caut bine sa vad daca mai am ineluse rosii sa fac o pereche de cercei sau ma reorientez spre altceva. Va tin la curent!



22 noiembrie 2025

TC 25 - felicitare cu nasturi

 Pentru luna septembrie, materialul transformarilor creative a fost plasticul. Am adunat cativa nasturasi din plastic si unul din sidef si am facut rapid o felicitare, pentru tema 2D. Se pare ca imi cam tremura mana, liniile drepte le-am trasat cu liniarul dar la fundite si la scris m-am poticnit in mod vizibil. Daaaar cu toate astea mie imi place felicitarea, foarte simpla dar vesel colorata si oarecum naiva. 



21 noiembrie 2025

TC 25 - năsturași

 In luna noiembrie jocul transformarilor creative trebuia sa aiba ca material de lucru materialele naturale. Mihaela nu a reusit sa mai posteze temele pe blog, dar doua dintre ele oricum se stiu, fiind fixe, asa ca eu am aparut cu ceva ce imi doream de mult sa fac si sunt foarte multumita de ce a iesit. O sa adaug postarea in tabelul suplimentar, dat fiind ca nu avem unul pentru luna noiembrie. 



Navigand pe diverse bloguri straine am vazut in mai multe parti o idee pentru nasturi handmade: prelucrarea samburilor de avocado. Nu m-as fi gandit nici intr-o mie de ani ca se poate face ceva din ei dar mi-a placut ce am vazut, am cautat tutoriale si am incercat si eu. Daca va intrebati cum se fac, va spun eu, sa nu mai cautati. Se lasa samburele 2-3 zile sa se usuce putin, se decojeste si se taie felii cu un cutter, sau cu orice instrument cu o lama foarte subtire. Atentie sa taiati paralel cu linia aceea care separa cele doua jumatati, altfel o sa se desfaca la uscare. Am marcat locul gaurilor si mi-am rugat sotul sa dea gaurile cu masina, cu un burghiu de 2, dupa ce am vazut ca sunt destul de tari si alte metode lasa de dorit. Am punctat gaurile cam distantate, dar mi-am dat seama prea tarziu. I-am lasat la uscat pe un ziar cateva zile, vara 2-3 zile, iarna se lasa mai mult, eu i-am lasat o saptamana intreaga. Se intorc zilnic de pe o fata pe alta pentru ca au tendinta sa se curbeze, se vede la cei doi mai mici, care sunt cam subtiri, din cauza asta este bine sa nu se forteze uscarea. Aveti grija sa nu taiati feliutele foarte subtiri ca se pot sfarama, eu am taiat cam de 2 mm, ochiometric si inegal, si sunt OK. Dupa uscare ziceau tutorialele ca se dau cu ceara, ceea ce le da un luciu si o nuanta frumoasa. Cum nu aveam ceara i-am dat cu putina crema pe baza de ceara si imediat li s-a schimbat aspectul. Dintr-un sambure ies perechi de cate doi nasturi de aceeasi dimensiune, deci este nevoie de mai multi daca vreti sa ii folositi. Deocamdata nu am facut nimic cu ei, ma gandesc ca merg foarte bine la decoratiuni rustice dar la fel de bine se pot folosi la un jerseu sau alt obiect de imbracaminte tricotat/cosetat din lana sau bumbac.
Ah, si era sa uit, nasturii se incadreaza la tema 2D.


20 noiembrie 2025

Reflexii în oglindă - sărutul auriu al toamnei

 Fotografiile sunt de acum câteva săptămâni, acum s-au schimbat culorile, și le-am făcut în drum spre casă. Cumva am tot ratat participarea la RIO și nu vroiam să le țin doar pentru mine 😃




Jocul reflexii în oglindă este găzduit de Carmen.

Fotografii din arhiva personală. 

19 noiembrie 2025

Miercurea fără cuvinte - luna pe cerul de opal

 


Miercurea fara cuvinte este gazduita de Carmen.
Fotografii din arhiva personala.

TC 25 - pandantiv din cheie

 In luna mai, jocul transformari creative a avut ca material de reciclat metalul. Pentru ultima tema, fii creativ, am refolosit o cheie veche, ma rog, destul de veche sa nu mai stiu de la ce este si sa nu se mai potriveasca la nimic. 

Este o cheie mica (4,5 cm) de la o yala/un lacat si am acoperit partea de sus cu un nasture din plastic, singurul pe care il aveam cu acest model, caruia i-am taiat de pe spate urechiusa aceea prin care se trece ata, habar nu am cum ii zice. Am taiat-o cu un clestisor mic si a necesitat un pic de smirgheluire sa se aseze frumos peste fata cheii, apoi am vopsit-o cu argintiu, nu de alta dar auriul era uzat rau. Hai sa va zic ceva interesant: am putin sub o jumatate de tub de vopsea acrilica argintie pe care am luat-o din Leroy din Spania cand am fost acolo prima data. Am luat-o de acolo pentru ca pe atunci inca nu exista Leroy in Romania. Cu asta am vopsit, inca este buna, in timp ce vopsele luate de la noi ani dupa s-au uscat complet. E drept ca alta marca, dar totusi cele doua marci sunt considerate echivalente calitativ. Pentru ca vopseaua acrilica are nevoie de sigilare am folosit un lac de unghii transparent, pentru ceva asa mic nu scot lacul pe care il folosesc in mod normal, este pe baza de alcool si curat greu pensula. 

Ca sa insir povestea materialelor, nu de alta dar sa vedeti cat sunt de vechi, pietricica aceea albastra care are o culoare ca apa Marii Ionice (asta am vazut-o eu cea mai albastra) o am de la o prietena care la randul ei a primit o cutie cu margelute de la o prietena de-a ei, a fost a bunicii ei. Cred ca sunt de prin anii 70, in general sunt margele de nisip, dar de calitate foarte buna. Nu am scos pietricica din montura aurie pentru ca nu este absolut deloc oxidata (numai la mine este de 15 ani) si apoi, daca va amintiti emisiunea What not to wear, Stacy zicea ca auriul si argintiul se pot combina pentru ca sunt neutre. As zice ca are dreptate. 

I-am pus si o zala sa se poata agata de un lantisor sau de un fir pe piele. Nu le pun si lantisor pandantivelor pentru ca le schimb dupa tinuta/inspiratie de moment, folosesc doar cateva lantisoare si cateva firisoare de piele. Mai jos vedeti cum aratau cheia si nasturele inainte de transformare.



18 noiembrie 2025

TC 25 - cordeluța

 Am niște cordeluțe vechi din plastic primite de la o prietenă care nu a mai vrut să le poarte, și zac într-un sertar de... hmmm, cam de 15 ani. Toamna noi mergem la o ședință foto în pădure, este o chestie foarte populară aici și este greu de găsit un colț de pădure neaglomerat in perioada frunzelor aurii, chiar dacă Clujul este înconjurat de păduri. Aveam in plan să fac o cordeluță accesorizată pentru toamnă, am inceput-o dar abia acum am reușit să o termine, așa că rămâne pe anul viitor.


Nu am o fotografie cu starea ei inițială, era acoperită cu un material în carouri alb negru și avea o fundiță mică, totul dezlipit și prăfuit. Am dat jos materialul și am infasurat-o într-un fir portocaliu gros și buclat, deșirat dintr-o bluză de la sh. Am reușit să găsesc un tutorial bun pentru fundițe și îmi place ce a ieșit, am lipit cele două fundițe suprapuse pe cordeluță. Panglica neagră este luată de pe ceva dar nici nu mai știu de pe ce, cea portocalie am cumparat-o de la un outlet de mărunțișuri și este de o calitate cum la noi nu găsești în comerț, are rigiditate. Am lipit pe cealaltă parte al doilea dovleac, cel in două culori siiii.. mă pregătesc de mers la școală, dacă doamna profesoară îmi dă voie la școală cu așa un accesoriu extravagant. 

17 noiembrie 2025

TC 25 - copacul fermecat

 Copacul acesta este fermecat pentru ca este facut in intregime din materiale reciclabile. Adica, bune de aruncat pentru marea majoritate. Este ultima tema a transformarilor creative din octombrie, ramane de vazut ce mai pot recupera din celelalte, mai sunt destule. 

Ca suport am folosit carton decupat de la o laterala a unei cutii in care mi-a trimis Rux niste premii acum multi ani, este un carton de foarte buna calitate si acum i-a venit randul :)). L-am vopsit cu o vopsea acrilica de la Pentart cel putin la fel de veche, s-a intarit putin dar am diluat-o cu apa. Pe margini se vede un model texturat, acolo a fost lipita cu scoci cutia si asa au ramas urmele. Nu arata rau si nici nu a venit jos, oricat m-am straduit. Poate o curatam cu smirghel, dar am zis ca arata interesant. Trunchiul copacului este decupat dintr-o rola de hartie igienica, tot din aceeasi rola am decupat si am lipit niste ramuri cu aspect foarte naiv, care nu se vad in realitate dar imi cam dau de furca in fotografie. Coroana este facuta din carton ondulat taiat in fasii de 3-4 mm si rulate (am taiat cu foarfeca, asa ca au latimi diferite). 


In jurul copacului am sugerat pamantul intinzand niste bitum negru, si pentru ca vroiam si niste luminozitate am intins pe deasupra si bitum auriu. Tor cu bitum auriu am dat si pe trunchiul copacului, iar pe coroana am plimbat usor pensula cu acrilic nuanta cupru, nu stiu daca se vede. Chitara este un charm metalic cumparat pentru o bijuterie care nu s-a mai concretizat, lantul si lacatul sunt tot din cutia de pe vremea cand faceam bijuterii, pasarea este din fetru, dintr-un set de 10 pe care l-am cumparat pentru martisoare, dar nu le-am mai facut (o gramada de proiecte abandonate), catelusul a fost primit tot de la Rux, chiar in cutia pe care am taiat-o, iar fluturasul l-am gasit pe jos, alb si fara antene. L-am colorat cu lac de unghii dupa ce am lipit o ruptura, am trasat mijlocul cu marker si i-am facut antenele din sarma de la bijuterii. 

14 noiembrie 2025

TC 25 - Steluța

 Abia acum reușesc să abordez prima lucrare din metal pentru transformările creative din luna mai. Steluța de mai jos se înscrie la tema 2D din mai și este făcută din suportul de aluminiu al unei lumânări pastilă. Probabil va fi o decorațiune pentru masă, dar nu este exclus nici să o folosesc la o felicitare. Și probabil mai fac câteva, de fac ușor și îmi place cum arată.



13 noiembrie 2025

TC 25 - Ziua alimentației

 Am ratat ziua de 5 octombrie, Ziua alimentației, dar am reușit să fac acum un coșuleț cu un dovleac portocaliu și pufos, pentru această temă a transformărilor creative, la restanțe. Încerc să recuperez acum ce mai pot, am pierdut cam multe teme. 



Coșulețul este îmbrăcat de Crăciun, că oricum nu mai este mult până atunci. Până atunci dovleacul se mănâncă 😃 și coșulețul se va așeza în brad, sau poate sub brad, și va găzdui câteva bomboane micuțe. 
Cred că se vede din ce este făcut coșulețul, am folosit un tub de la hârtie igienică dar rolă mai groasă, care are un diametru mai mărișor. 

Am făcut doi dovleci din sârmă plușată, îi vedeți mai jos, pe cel in două culori l-am folosit la altceva (o să vedeți în curând), iar cel din dreapta și-a găsit locul in coșuleț. 



12 noiembrie 2025

Miercurea fără cuvinte - crizantemele mele

 




Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen.

Fotografii din arhiva personală.

11 noiembrie 2025

Ghivece improvizate - TC 25

 In luna august nu am reușit deloc să particip la transformările creative găzduite de Mihaela, dar incerc pe cât posibil să recuperez. Luna august a fost dedicată plasticului, și cum tema fii creativ este cea mai abordabilă, fiind în întregime la alegerea noastră, încep cu ea. 


Am folosit in cursul lunii septembrie cele două produse lactate, de la care au rămas recipientele de mai jos. După ce m-am împiedicat într-una de ele, acum vreo săptămână le-am găurit la fund și le-am îmbrăcat cu folia de vinil pe care am mai folosit-o și cu alte ocazii, încă a rămas multă, erau câțiva metri buni in sul. Astăzi fiind liberă mi-am găsit timp să plantez in ele cei doi puișori de plante roz.  O fittonia roz mică-mica in ghiveciul cel mic și syngonium pink splash. 



3 noiembrie 2025

TC 25 - un bradut de agatat

 Pentru prima tema a transformarilor creative din octombrie, 2D, am facut un ormanent de agatat, un bradut. Are 13 cm si poate fi agatat si intr-un brad daca este suficient de mare, dar isi poate gasi locul si in alta parte. Din tuburi de hârtie igienică, mărgeluțe metalice și un nasture.