19 noiembrie 2025
TC 25 - pandantiv din cheie
In luna mai, jocul transformari creative a avut ca material de reciclat metalul. Pentru ultima tema, fii creativ, am refolosit o cheie veche, ma rog, destul de veche sa nu mai stiu de la ce este si sa nu se mai potriveasca la nimic.
Este o cheie mica (4,5 cm) de la o yala/un lacat si am acoperit partea de sus cu un nasture din plastic, singurul pe care il aveam cu acest model, caruia i-am taiat de pe spate urechiusa aceea prin care se trece ata, habar nu am cum ii zice. Am taiat-o cu un clestisor mic si a necesitat un pic de smirgheluire sa se aseze frumos peste fata cheii, apoi am vopsit-o cu argintiu, nu de alta dar auriul era uzat rau. Hai sa va zic ceva interesant: am putin sub o jumatate de tub de vopsea acrilica argintie pe care am luat-o din Leroy din Spania cand am fost acolo prima data. Am luat-o de acolo pentru ca pe atunci inca nu exista Leroy in Romania. Cu asta am vopsit, inca este buna, in timp ce vopsele luate de la noi ani dupa s-au uscat complet. E drept ca alta marca, dar totusi cele doua marci sunt considerate echivalente calitativ. Pentru ca vopseaua acrilica are nevoie de sigilare am folosit un lac de unghii transparent, pentru ceva asa mic nu scot lacul pe care il folosesc in mod normal, este pe baza de alcool si curat greu pensula.
Ca sa insir povestea materialelor, nu de alta dar sa vedeti cat sunt de vechi, pietricica aceea albastra care are o culoare ca apa Marii Ionice (asta am vazut-o eu cea mai albastra) o am de la o prietena care la randul ei a primit o cutie cu margelute de la o prietena de-a ei, a fost a bunicii ei. Cred ca sunt de prin anii 70, in general sunt margele de nisip, dar de calitate foarte buna. Nu am scos pietricica din montura aurie pentru ca nu este absolut deloc oxidata (numai la mine este de 15 ani) si apoi, daca va amintiti emisiunea What not to wear, Stacy zicea ca auriul si argintiul se pot combina pentru ca sunt neutre. As zice ca are dreptate.
I-am pus si o zala sa se poata agata de un lantisor sau de un fir pe piele. Nu le pun si lantisor pandantivelor pentru ca le schimb dupa tinuta/inspiratie de moment, folosesc doar cateva lantisoare si cateva firisoare de piele. Mai jos vedeti cum aratau cheia si nasturele inainte de transformare.
18 noiembrie 2025
TC 25 - cordeluța
Am niște cordeluțe vechi din plastic primite de la o prietenă care nu a mai vrut să le poarte, și zac într-un sertar de... hmmm, cam de 15 ani. Toamna noi mergem la o ședință foto în pădure, este o chestie foarte populară aici și este greu de găsit un colț de pădure neaglomerat in perioada frunzelor aurii, chiar dacă Clujul este înconjurat de păduri. Aveam in plan să fac o cordeluță accesorizată pentru toamnă, am inceput-o dar abia acum am reușit să o termine, așa că rămâne pe anul viitor.
Nu am o fotografie cu starea ei inițială, era acoperită cu un material în carouri alb negru și avea o fundiță mică, totul dezlipit și prăfuit. Am dat jos materialul și am infasurat-o într-un fir portocaliu gros și buclat, deșirat dintr-o bluză de la sh. Am reușit să găsesc un tutorial bun pentru fundițe și îmi place ce a ieșit, am lipit cele două fundițe suprapuse pe cordeluță. Panglica neagră este luată de pe ceva dar nici nu mai știu de pe ce, cea portocalie am cumparat-o de la un outlet de mărunțișuri și este de o calitate cum la noi nu găsești în comerț, are rigiditate. Am lipit pe cealaltă parte al doilea dovleac, cel in două culori siiii.. mă pregătesc de mers la școală, dacă doamna profesoară îmi dă voie la școală cu așa un accesoriu extravagant.
17 noiembrie 2025
TC 25 - copacul fermecat
Copacul acesta este fermecat pentru ca este facut in intregime din materiale reciclabile. Adica, bune de aruncat pentru marea majoritate. Este ultima tema a transformarilor creative din octombrie, ramane de vazut ce mai pot recupera din celelalte, mai sunt destule.
In jurul copacului am sugerat pamantul intinzand niste bitum negru, si pentru ca vroiam si niste luminozitate am intins pe deasupra si bitum auriu. Tor cu bitum auriu am dat si pe trunchiul copacului, iar pe coroana am plimbat usor pensula cu acrilic nuanta cupru, nu stiu daca se vede. Chitara este un charm metalic cumparat pentru o bijuterie care nu s-a mai concretizat, lantul si lacatul sunt tot din cutia de pe vremea cand faceam bijuterii, pasarea este din fetru, dintr-un set de 10 pe care l-am cumparat pentru martisoare, dar nu le-am mai facut (o gramada de proiecte abandonate), catelusul a fost primit tot de la Rux, chiar in cutia pe care am taiat-o, iar fluturasul l-am gasit pe jos, alb si fara antene. L-am colorat cu lac de unghii dupa ce am lipit o ruptura, am trasat mijlocul cu marker si i-am facut antenele din sarma de la bijuterii.
14 noiembrie 2025
TC 25 - Steluța
Abia acum reușesc să abordez prima lucrare din metal pentru transformările creative din luna mai. Steluța de mai jos se înscrie la tema 2D din mai și este făcută din suportul de aluminiu al unei lumânări pastilă. Probabil va fi o decorațiune pentru masă, dar nu este exclus nici să o folosesc la o felicitare. Și probabil mai fac câteva, de fac ușor și îmi place cum arată.
13 noiembrie 2025
TC 25 - Ziua alimentației
Am ratat ziua de 5 octombrie, Ziua alimentației, dar am reușit să fac acum un coșuleț cu un dovleac portocaliu și pufos, pentru această temă a transformărilor creative, la restanțe. Încerc să recuperez acum ce mai pot, am pierdut cam multe teme.
Am făcut doi dovleci din sârmă plușată, îi vedeți mai jos, pe cel in două culori l-am folosit la altceva (o să vedeți în curând), iar cel din dreapta și-a găsit locul in coșuleț.
12 noiembrie 2025
11 noiembrie 2025
Ghivece improvizate - TC 25
In luna august nu am reușit deloc să particip la transformările creative găzduite de Mihaela, dar incerc pe cât posibil să recuperez. Luna august a fost dedicată plasticului, și cum tema fii creativ este cea mai abordabilă, fiind în întregime la alegerea noastră, încep cu ea.
Am folosit in cursul lunii septembrie cele două produse lactate, de la care au rămas recipientele de mai jos. După ce m-am împiedicat într-una de ele, acum vreo săptămână le-am găurit la fund și le-am îmbrăcat cu folia de vinil pe care am mai folosit-o și cu alte ocazii, încă a rămas multă, erau câțiva metri buni in sul. Astăzi fiind liberă mi-am găsit timp să plantez in ele cei doi puișori de plante roz. O fittonia roz mică-mica in ghiveciul cel mic și syngonium pink splash.
3 noiembrie 2025
TC 25 - un bradut de agatat
Pentru prima tema a transformarilor creative din octombrie, 2D, am facut un ormanent de agatat, un bradut. Are 13 cm si poate fi agatat si intr-un brad daca este suficient de mare, dar isi poate gasi locul si in alta parte. Din tuburi de hârtie igienică, mărgeluțe metalice și un nasture.
31 octombrie 2025
TC - Glob din tuburi de hartie
Aaa... da, un glob pentru sarbatorile de iarna facut din tuburi de hartie igienica, realizat pentru tema fii creativ a transformarilor creative. Am urmat un tutorial gasit din intamplare, am folosit 10 tuburi si a iesit un glob cu diametrul de 9 cm si cu grosimea de 6 cm.
Aveam un pachetel cu stelute care numai bine mi s-a parut ca se potrivesc, pentru ca la mijloc a ramas un spatiu gol nu tocmai estetic dupa ce am lipit tuburile intre ele. Nu ar fi ramas daca toate tuburile aveau aceeasi dimensiune, dar ele nu au exact aceeasi lungime si nici nu sunt taiate drept la capete.














