20 septembrie 2019

Cascada Cailor

Anul trecut am avut senzatia ca toata lumea merge la Cascada Cailor. Ca un facut, era plin pe fb de fotografii postate de o multime de cunoscuti in fata cascadei. Desi nu suntem noi genul care sa ne luam dupa multime, ne-au placut imaginile si am ramas cu dorinta sa ajungem si noi acolo. Si am ajuns anul acesta, la mijlocul lui iunie, pe vreme caniculara si cu vijelii. Nu cea mai potrivita pentru munte, dar atunci am avut trei zile libere legate, ca la mine e o poveste intreaga cu zilele de concediu. Ne-am facut noi un program frumos cu ce o sa facem in cele trei zile, dar s-a ales praful de el din cauza conditiilor din teren
Concret? Toata lumea (de pe net) zice ca traseul e accesibil, asa ca am luat-o de buna. Chiar langa pensiunea noastra era un indicator care iti arata un omulet simpatic mergand si scria langa el 1h. Fara numar de km, ca doar toti avem aceeasi viteza. Bun, o ora de mers nu e mare lucru, hai la drum! Mergem noi o ora numai cu soarele in cap, eram tot pe langa padure dar umbra ioc pe drum, urcus accentuat, drum de la rau la foarte rau sau chiar lipsa pe alocuri, pana cand se innoreaza si aproape ca incepe ploaia. Ne mai intalnim si cu niste oameni care coborau si care ne spun ca suntem aproape de jumatatea drumului, moment in care am decis sa ne intoarcem. Eu oricum nu mai aveam suflu, se facuse aproape intuneric din cauza norilor si daca as mai fi urcat nu cred ca as mai fi fost in stare sa cobor. Am urcat de doua ori pe jos la Sfinx in Bucegi, am mers in martie 20 km prin Valencia, dar aici nu am rezistat. Bun, cica e traseu usor! Pana ne-am intors a fost seara de-a binelea oricum si ploua deja. 


A doua zi ne-am prezentat la telescaun, drumul cu telescaunul a fost superb, as mai fi facut o tura, dar a trebuit sa coboram. Indicatoare nu erau dar ne-am luat dupa restul lumii, am mers prin iarba pana am ajuns la un drum care se bifurca, si unde erau doua indicatoare, unul spre cascada si altul spre Lacul Stiol. Din nou, fara distanta. De data asta nici macar cu o aproximare orara a distantei. Din nou despre gura lumii: am tot auzit ca e preferabil sa mergi la lac ca acela e drumul mai lung si pe urma spre cascada ca e floare la ureche. Cum cel mai tare ne doream sa vedem cascada am luat-o direct spre ea si bine am facut. Am coborat vreo jumatate de ora pe un drum cu portiuni in pante foarte abrupte (la urcare am mers pe acolo in unghi ascutit :) si din nou numai cu soarele in cap. Zic acum si de urcare ca aia ma doare: cred ca am urcat vreo ora, am murit de cald si de sete, am gasit fix o banca la jumatatea urcusului sa ne putem odihni un pic si sus spre final era un foisor. 
Cascada in schimb e impresionanta cu cei 90 de metri inaltime, chiar daca curgerea apei nu este continua. Odata ajuns acolo poti sa te catari pe stanci pana la o treime din inaltimea cascadei pe un traseu amenajat dar deloc confortabil, dar unii curajosi (sau inconstienti, datorita echipamentului lor - sandale, slapi si pantaloni scurti sau fustite) se catarau pana mai sus de jumatate de dragul unui selfie. Daca vrei sa te odihnesti ai in sfarsit umbra, la baza cascadei este o poienita unde te poti aseza pe iarba sau pe trunchiuri cazute. Sunt si 2-3 bancute, dar multimea oamenilor este coplesitoare. Sau cel putin asa a fost duminica, in plin sezon. Nici acolo nici pe drum nu gasesti vreun magazin sau chiosc de unde sa te te poti aproviziona cu apa sau mancarem asa ca e bine sa iti duci suficient cu tine (si e foarte bine ca e asa). 
Pentru ca am stat cateva ore acolo, plus orele de pe drum (15 minute pana la telescaun pe jos, asteptarea la telescaun, 17 minute drumul pe telescaun, aproape o ora in jos si mai mult de o ora in sus) nu am reusit sa mai mergem si la lacul Stiol, asa ca am ramas doar cu cascada. Am inteles ca debitul apei depinde si de nivelul ploilor, dar cum in iunie abia se terminasera ploile diluviene care au inceput in aprilie a fost spectaculoasa. 






















La mijlocul lui iunie sus in Muntii Rodnei inca era zapada.








8 septembrie 2019

Colier din coji de fistic

Cand mananc fistic nu arunc nici o cojita :) pentru ca e lemn, e un material natural, pot fi refolosite in multe moduri minunate. Am o pungulita in care le adun iar acest colier este prima lucrare realizata cu ele. Inspiratie de pe internet, nu este nici pe departe o idee personala. Pe dos am dublat cu fetru sa fie placut la purtare. 


22 august 2019

Cutiuta muzicala

Încă o lucrare în colaborare cu soțul meu, el a tăiat și lipit iar eu am decorat. Avea un melc de la un claxon și în vacanță în Spania am bântuit pe la târguri de vechituri. A găsit acolo un mecanism de cutiuță muzicală și l-a cumpărat. A tăiat niște scândurele și a făcut o cutie muzicală.




Partea de sus se dorește a sugera un patefon :) așa că nu mai primește alt decor. Pentru punerea în funcțiune se ridică capacul sa se poată învârti cheița. Partea frumoasa este că nefiind chinezesc, mecanismul cântă doua minute. Sincer, am ascultat multe cutii muzicale de producție recentă dar nici una nu durează atât.


20 august 2019

Cutiuta din dopuri de pet

Ultima provocare verde mi-a dat serios de gândit, hmm ce să fac eu din dopuri sa fie și util. Și să se facă și repede :) 
După o scurtă documentare pe net am găsit niște filmulețe cu o idee genială, cum să-ți faci mici recipiente din dopuri de pet. Am fotografiat și etapele, pentru că sunt puține și se execută ușor. 
Pentru primul pas am apelat la soțul meu pentru că am descoperit că am nevoie neapărat de o unealtă de tăiat, firez sau ceva de genul ăsta, că sa tai gâtul sticlei. Deci, e nevoie de doua sticle de orice dimensiune dar e preferabil sa fie la fel, ale mele nu au fost și se vede. Imediat sub dop au un fel de inel mai lat și se taie exact sub el. Se șlefuiesc tăieturile cu un șmirghel și se lipesc una de alta cu un adeziv puternic. 




Pentru aspect dar și pentru a vedea in interior am scos inelul acela de sigilare de sub dop.


Poate nu e prea arătoasă dar e utilă pentru păstrat mărunțișuri, mai ales în geanta. 

11 august 2019

Muntii Bihorului

Am descoperit acum la batranete cat de mult imi plac pesterile :) 
Tot marea ramane iubirea mea cea mare (cat de pompos am zis-o!) dar in ultimii ani, vizitand niste pesteri, am descoperit ca imi place si mai vreau. Noi avem destule pesteri frumoase, insa toate departe de Cluj iar drumurile sunt praf, ceea ce le face si mai departe. Deocamdata am luat la rand pesterile din Muntii Bihorului, cele mai aproape de noi. 
Am mes din nou la Pestera Ursilor dar am postat o data fotografii de acolo asa ca trec peste ele acum, cele de mai jos sunt din Padis unde la inceputul lunii mai infloreau brandusele cat vedeai cu ochii si inca era o gramada de zapada. 








Pestera Meziad cred ca este foarte cunoscuta, este una din primele pesteri amenajate si una din cele mai mari din tara. Ca peste tot, doar o treime din lungimea ei este deschisa publicului. Incepand cu intrarea care impresioneaza prin dimensiuni (16x10m) - nu pare mare in fotografia de mai jos pentru ca nu exista nici un punct de reper, pe intreg parcursul ei se deschid goluri ample, te simti in interior ca intr-un palat gigantic. Pestera gazduieste intr-una din galeriile de langa iesire si o colonie foarmata din multe specii de lilieci, am vazut doi mici de doar cativa centimetri si am simtit si mirosul intepator de guano.






























Inainte de intrarea in zona sigilata a pesterii este amenajat um mic amfiteatru in care se tin concerte. 



Urmatoarea pe lista noastra a fost pestera cu cristale Farcu, o pestera mica si mult mai putin cunoscuta. Descoperita accidental in 1987, a fost vandalizata de mineri si inchisa in scurt timp din cauza surparii galeriei de intrare. A fost redeschisa abia in 2012, se intra in grupuri mici conduse de un ghid si este supravegheata cu camere video. Este compusa dintr-o galerie de 200 m a fostei mine de bauxita unde s-a amenajat un mic muzeu si din cei 100 de metri ai galeriei cu cristale. Este singura pestera cu cristale din Romania deschisa publicului si una din cele doua din Europa. 
























Libelula si fluturele, cele mai spectaculoase cristale, devenite simboluri ale pesterii.


Aici se vad o mica parte din distrugerile provocate in primii ani, insa se vede cu ochiul liber ca ele sunt enorme. Doar inaltimea galeriei si blocarea pesterii au salvat restul de la pieire.






Peisaje de pe drumul de intoarcere din zona comunei Bratca, un loc ciudat unde in primele zile ale lunii mai primavara si toamna convietuiau linistite.








Dealurile Damisului, doua dealuri gemene rotunde.