Va mai amintiți cum păstrau săpunul mamele noastre? Când reușeai sa prinzi un săpun bun (îmi amintesc de Amo, Fa, 8X4, Lux, săpunurile ungurești de mere sau de lăcrămioare, Camay deși acesta cred că apărut după 90) nuil foloseai imediat. Săpunurile fine erau păstrate cu anii, puse în dulapuri între lenjeriile de pat. Dacă aveai destule le puneai și între hainele împăturite. Le păstrai mult, dar de multe ori le dădeai cadou sau șpagă, deschideau destule porți.
Eu am avut întotdeauna pielea uscată și sensibilă, cremă de corp nu exista (sau nu găseam, același lucru) și săpunurile noastre ordinare, Cheia sau mai rău, cel de casă, îmi făceau efectiv răni. Piele uscată și care se descuama, mâncărimi, roșeață, lucruri pentru care tot eu "eram de vină" - nu mai fi atât de sensibilă - asta auzeam tot timpul. Parcă depindea de mine.
Când aveam voie să folosesc un săpun din cele puse deoparte era o fericire de neimaginat acum - nu era perfect dar era mai bine. Când în cele din urmă au apărut gelurile de duș și cremele de corp am trecut cu entuziasm la ele și am scăpat de problemele cu pielea.
Acum sunt disponibile foarte multe săpunuri, dar eu am păstrat un obicei din acele timpuri: le țin mult în dulap. Le pun între haine și le las uneori cu anii, am tot timpul multe și le folosesc in ordinea achiziției. Cu mulți ani în urmă am citit într-o cărticică din colecția Caleidoscop ceva ce deja observasem păstrând așa săpunurile: păstrate mult timp pierd apa din compoziție, se întăresc și fac o spumă mult mai fină. Rămân tari și în timpul folosirii, nu se înmoaie ca cele proaspete, și țin mai mult. Nu ăsta este scopul, dar e un bonus.
Eu credeam că este un obicei generat de sărăcia din perioada comunistă, așa că am fost foarte surprinsă acum câțiva ani sa primesc de la o prietenă stabilită în Spania un set de săpunuri artizanale, fabricate in Italia, dedicate păstrării între rufe. Cu inconfundabilul miros de lăcrămioare! Evident că se pot și folosi la spălat, dar așa mi s-a spus că acest tip de săpun este dedicat in primul rând parfumarii dulapurilor.
Cred că am scris mai demult pe blog că am o problemă cu toaletarea chimicalelor, in special detergenții, clorul și chestiile care pufăie mirosuri (aka odorizante). Din fericire aceste săpunuri nu sunt atât de chimizate și nu am probleme cu ele.
Vaaai ce dragute sunt cele de la final - imi amintesc de unele cu miros de mar, foarte foarte discret, care cred ca erau facute pentru acelasi motiv! Trei sapunele mi-au placut mie f mult de tinut la rufe (si camey nu erau printre ele.. daca stau sa ma gandesc camey mi s-au parut grele, intotdeauna). Aveam unul patrat cu trandafir pe el,unul verde, cu mar si mai erau unele micute intr-o cutie cam ca a ta.
RăspundețiȘtergereDa, si noi aveam sapunele la haine. Acum nu le-as mai pune ca miros absolut oribil... :)))) Iar cele artizanale (De la noi) sunt atat de puternice (pentru mine) de la uleiurile folosite, incat imi dau stomacul efectiv peste cap.
Am avut unul o dragalasenie de la Alexutza (Ghemuletul Incalcit) cu galbenele - dar mi l-au luat ai mei cu cel care avea si propolis sau ceva de gen (si pe care nu il toleram).
In acest moment sunt pe solutia de spalat biberoane, fara parfum. Mainile mele sunt extrem de fericite. As vrea un calup de sapun de casa cum se facea pe vremuri (ca sa pot spala hainutele bine de tot, cu manusi.. lol). cand eram mica facea bunica mea si dupa ce statea o vreme puteam spala cu el foarte bine...
Da, si eu as opta pentru niste sapunele discrete (pe cuvant ca daca as gasi ca acelea extrem de fine care nu miroseau puternic) mi-as pune si eu in dulap... doar ca acum marea majoritate sunt .. mai, mai si mai .. :))). Si eu nu ma apuc sa caut acul.
Foarte interesant si ce ai aflat (ca se intaresc si fac spuma :O.
Pupici!!!
Cuvântul "discret" pare să fi ieșit din uz din păcate, am observat și eu că toate au mirosuri foarte puternice. Acestea îmi plac, mai am săpunuri de magazin cu glicerină, cu miros de lavanda și de lămâie. Mâinile mele nu sunt fericite nici după ce mă spăl doar cu apă, tot simt nevoia unui emolient.
ȘtergereNu știam ca toate se întăresc în timp. Mai bine zis nu a fost ceva care sa îmi atragă atenția, că săpun din care a dispărut apa, uscat de uscat am văzut. Dar astea de acum crapă, spre deosebire de săpunurile de casa alea de pe vremea bunicii. Mi-am dorit mereu sa învăț cum se fac, dar ...bunica făcea, dar împrumuta cazanul ala special de la cineva. Dacă ar fi avut ea, sigur Mi l-ar fi dat. Mi-amintesc mirosul săpunului de casa proaspăt tăiat și scos din cazan.
RăspundețiȘtergereAre logica acum de ce se folosesc săpunurile de casa"invechite". Eu credeam ca doar e practica aia sa consumi ce e mai vechi. Dar știu ca se zicea că cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun.
Și bunica făcea, a făcut și mama mai demult, dar cum ziceam eu nu sunt fan. Nici măcar pentru spălat haine, detest să spăl cu mâna.
ȘtergereDa, asa faceam si eu cu sapunurile primite sau cumparate in anii '80. (Pastram o vreme si ambalanul, daca tocmai scoteam sapunul la folosit) 😊 Si asa fac si acum, pentru ca la spalatul mainiloe folosesc sapun lichid si doar pt spalatul sosetutelor sau strampenilor folosesc sapun (sapun bun si fin).
RăspundețiȘtergereNu am probleme cu pielea, spre norocul meu. Am ten normal, nici gras nici uscat.
Și eu păstram ambalajele, erau atât de frumoase in raport cu ce se găsea de obicei, erau ca o fereastră spre altă lume. Nu mai spăl nimic cu mâna, m-am lenevit 😄
Ștergere