6 iunie 2019

Valencia si Fallas 2019

In martie (vaaaai ce mult a trecut deja de atunci) am fost din nou o saptamana in Valencia insa cumva nu m-am descurcat sa scriu despre asta pana acum. O pasionata de portocale ca mine nu putea ocoli livezile de portocali, din care unele aveau si flori si fructe pe acelasi pom, o incantare! Parfumul florilor de portocal este foarte puternic, din ele se prepara dealtfel si parfumul cunoscut sub denumirea neroli. 


O zi intreaga am petrecut in Orasul Stiintelor si Artelor din care data trecuta nu am reusit sa vedem decat Oceanograful si o sectiune exterioara. La Oceanograf nu am mai intrat de data asta dar tot nu am reusit sa-l vedem in intregime, chiar daca am stat acolo cam 8 ore. Asta pentru ca nu ne place sa fim pe fuga, sa bifam in graba un obiectiv. Daca mergem undeva preferam sa fie mai putine vizite dar cu timp pe indelete :)
Am intrat in Muzeul Stiintelor si dupa o mica dezamagire initiala, pentru ca sectiunea de inceput este clar dedicata copiilor si seamana cu o sala de clasa cu planse si diapozitive, adica e destul de simpluta, am dat si peste lucruri interesante de langa care nu as mai fi plecat. Tot felul de jocuri in care poti sa iti testezi forta, sa estimezi greutati, sa iti testezi echilibrul si multe multe alte lucruri. O micuta cafenea la care te poti aseza langa o familie neanderthal imbracata in haine moderne avea coada pentru fotografii :) evident ca am stat si eu la coada. Un pendul al lui Foucault in marime naturala este un alt punct de atractie. 





Pentru mine insa deliciul a fost ultimul etaj, dedicat explorarii spatiului. Cred ca aici am facut si cele mai multe fotografii, si tot aici am fost prinsa pe picior gresit, insuficient informata. Am dat peste o cabina unde puteai experimenta gravitatia zero. Se platea bilet de intrare 2,5 E de persoana, dar toate biletele pentru ziua respectiva fusesera cumparate in principal on-line si nu am putut intra. Asta este un motiv serios sa ne intoarcem si alta data!






In Domul Emisferic am vizionat un film 3D care este proiectat pe suprafata interioara curbata si nu pe un ecran, aici ruleaza numai documentare pe teme ecologice. De altfel intregul complex este un proiect ecologic in sine, fiind construit in albia secata a unui rau care in trecut a provocat inundatii grave si al carui curs a fost deviat in afara orasului. Cea mai mare parte a albiei a devenit parc iar partea de la varsarea in Mediterana este actualul Oras al Stiintelor si Artelor.
Dupa ce am iesit din Emisferic am vazut niste copii in bule de plastic pe unul din multele lacuri ale complexului si evident ca am vrut si eu. Ma bazam pe inaltimea mea sa ma primeasca :) dar mi s-a spus ca nu exista limita de varsta, inaltime si greutate. Doar ca adultii sunt mai reticenti, dar dupa mine au intrat si niste chinezoaice in bule. Va asigur ca e mai greu decat pare sa iti pastezi echilibrul in ele, eu una nu am reusit sa ma ridic in picioare si am iesit de acolo aproape cu febra musculara. Distractia costa 5E pentru 15 minute, dar am vazut ca minutele sunt de fapt la libera aproximare a detinatorului baloanelor. Fiind si coada, nu cred ca te lasa mai mult de 10 minute, si asta au spus si cei care au stat pe margine, nu numai eu care nu as mai fi iesit de acolo. 


Restul zilei ne-am plimbat prin sectiunile exterioare, am descoperit si gradina botanica si am facut o multime de fotografii din toate unghiurile.







Pe o alee mi-a atras atentia o galerie de imagini pe panori luminoase dedicate contributiei femeilor la evolutia stiintei. Primul panou o infatiseaza pe Maria evreica, inventatoarea faimosului bain-marie, daca bine am retinut sunt 50 de panouri cu nume mai mult sau mai putin cunoscute mie, pana la cercetatoare contemporane.




Noaptea mii de lumini se reflecta in suprafetele nesfarsite de apa.



Despre Fallas am mai vorbit asa ca de data asta las imaginile sa vorbeasca. Anul acesta nu am stat pana dupa miezul noptii sa vedem focurile, dar totusi la lasarea serii am asistat la o parada cu efecte pirotehnice pentru ca nu-i asa, Fallas este festivalul focurilor si flacarile sunt vedetele.