Apar tarzior la apel dar nu am avut fotografii potrivite, pana aseara cand am venit spre casa o ora pe autostrada cu apusul in fata, timp in care soarele si-a facut de cap, si am recuperat :)
Rubrica Reflexii in oglinda este gazduita de Carmen
Fotografiile sunt din arhiva personală.
Aveam câteva punguțe cu tacâmuri din care am folosit doar furculițele și au rămas cuțitele. Sunt atât de slabe încât sunt inutilizabile, dar tot le-am păstrat că nu se știe niciodată. Și a venit ocazia sa le folosesc pentru transformările creative ale lunii iulie.
Din nou provocarea cea mai mare a fost sa găsesc timp pentru misiunile trasate de Rux și Mihaela. Ei bine, am păcălit puțin timpul îmbinând cele două provocări.
Am luat o farfurie de carton (noroc că am făcut grătare de ziua mea și am luat farfurii de carton sa nu car acasă vraful de farfurii murdare - și nu pot sa nu spun că sunt foarte nepotrivite pentru mâncare, se udă și se înmoaie înainte să apuci sa termini) și am vopsit-o albastră. Am tremurat pe acolo niște alge cu vopsea verde, nu mă încântă cum au ieșit, și am trecut la popularea fundului mării. O scoică, niște peștișori colorați, un căluț de mare ascuns printre alge.
Am cules fasole verde din gradina mamei și fiind multișoară (3 kg și jumătate) trebuia să fac ceva cu ea, așa că m-am apucat eu, care detest căldura, să pun fasole verde la borcan într-o zi aproape caniculara (33 de grade afară, 27 înăuntru când am început, 29 când am terminat).
Eu o tai cu cuțitul destul de mărunțel, cam 1,5 cm și rețeta mea nu ține cont de cantitate: într-o oală suficient de încăpătoare pun apă de 4-5 cm. Când apa fierbe pun fasolea presărată cu sare (o lingură cu vârf la cantitatea asta) și pun capacul. O las sa fiarbă înăbușit până se înmoaie, să fie gătită de jumătate, amestecând din când în când cu grijă să nu se zdrobească.
Am pus foarte puțin salicilat când a fost gata, pentru că nu am cămară și nu vreau să risc sa se strice, are încă de suportat căldură mare. Am turnat-o fierbinte în borcanele sterilizate cu ajutorul unei pâlnii largi, am închis repede borcanele și le-am pus în tava de prăjitură, cu apă fierbinte, la cuptor. Le-am lăsat să fiarbă (conținutul) 30 de minute, cu focul la minim. Nu pot da indicații privind temperatura pentru că aragazul meu este vechi și nu indică așa ceva.
Scuzați aspectul tăvii, e muncită rău. E folosită de vreo 40 de ani, cel puțin.
Au ieșit 8 borcane de 800 ml și a rămas un bol mic, ce care am mancat-o cu smântână și usturoi.
Toate au reflectat la greu, fasolea udă, borcanele și pâlnia, așa că numai bine vin și cu rețeta asta la rubrica găzduită de Carmen, Reflexii în oglinda
Fotografiile sunt din arhiva personală.
După muuuult efort am reușit să pun mâna pe ceva și să fac un proiect mic mititel pentru episodul doi al provocarilor verzi unde ne poarta povestea?, dar zic eu ca tot este mai bine decât deloc. Povestea ne poarta... pe fundul marii, in cautarea brosei pierdute. Lucrând în continuare pe tema cărții de luna trecută, Luna Betiluna și Dora Minodora in tara lui Pește Mămăligă Prăpădește, am incercat sa recreez micuțul căluț de mare, Hippocampus.
Nu am mai făcut gem de ani buni pentru că ne-am pierdut apetența pentru el. Eu nu prea mai mănânc dulce, iar soțul meu preferă de o vreme ciocolata. Dar am avut o cantitate destul de mare de vișine culese din gradina mamei mele, erau prea multe pentru mâncare și după ce le-am ținut trei zile am ajuns la concluzia că ori fac ceva cu ele ori se strică. Cum sunt de acasă, netratate cu nimic, gustoase și naturale ( și mărunțele, este un soi vechi, la noi vișinii au fost aduși din gradina bunicilor) era păcat de ele sa se strice.
Așa se face că seara la 7, după ce am ajuns de la serviciu și am mâncat, m-am apucat de scos sâmburii din vișine. Nu am cântărit, nu m-am uitat la ceas, dar am aproximat cam trei kg de vișine și peste o oră de muncă.
Am pus zahăr peste ele (nu l-am cântărit, ăsta este stilul meu 🙆) și le-am pus la frigider. A doua zi fiind joi, abia la 7 seara ajung acasă, așa că am amestecat vișinele și le-am lăsat acolo. Vineri am ajuns la 4, am scos vișinele de la rece, am separat o grămadă de sirop, am cules și niște viermișori (totul bio 😄), am gustat și am mai pus niște zahar. Nu mult, că ne place gemul acrișor. Am fiert câteva ore bune la el, l-am pus în borcane și chiar dacă soțul preferă ciocolata a promis că următoarele clătite vor fi cu acest gem.
Fotografiile au fost făcute seara târziu la lumina becului din bucătărie așa că nu au putut ieși foarte bine. In plus abia se terminaseră vreo patru serii de ploaie torențială, am primit și Ro alert, nici afară nu mai era lumină.
In sucul rămas de la vișine am mai dizolvat niște zahăr și l-am pus într-o sticlă la frigider. Nu îmi plac siropurile fierte, in general nu îmi place să beau altceva in afară de apă, dar vara când e cald parcă nu te saturi numai cu apă simplă și merge mai bine ceva care are și gust.
Ca bonus, gemul, inoxul și sticla au reflectat lumina la greu.
Postarea participă la rubrica Reflexii în oglinda de pe blogul lui Carmen
Dulăpiorul Codrutei este făcut din niște bucăți de țeavă de PVC aplatizată. Este și nu este un material potrivit, îmi place că este subțire dar e foarte ușor și cu ușile deschise nu are stabilitate. I-am pus piciorușe din mărgele metalice și l-am decorat cu niște stickere.
Când să își aranjeze lucrurile în dulap, Codruța m-a tras de mânecă: și bara pentru umerașe unde este? Of, este și ea pe undeva, in dulap sigur nu este. I-am promis că se rezolvă, dar nu la prezenta ședință foto. Era seară și aș fi pierdut complet lumina dacă mai întârziam.
In luna iulie am ajuns mai tarziu decat as fi vrut sa raspund transformarilor creative ale lunii iulie. Am ales un obiect decorativ, un cosulet care se poate umple cu flori, eu am ales sa il umplu cu lavanda. Este din productia anului trecut, cosuletul e mic si pe cele proaspete nu m-am indurat sa le scurtez atat de mult de tije.
Am luat un pahar de hartie din care s-a baut candva cafea, si care statea de o lunga vreme degeaba, am taiat din partea de sus cam 2.5 cm fasiute (nu am masurat) si am imbracat paharul in sfoara incepand de la baza. Cand am ajuns la partea cu fasii am mers printre ele alternativ, dar e prima data cand fac asta si oricat m-am straduit nu am reusit sa imbrac complet fasiile. Si acum cand scriu vad ca am facut toate fotografiile cu partea unde se suprapune panglica in fata, Cum intre timp s-a inserat si nu mai am lumina suficient de buna, asa ramane. M-am sucit si m-am invartit gandindu-ma din ce sa ii fac toarta, asta este vesnic o problema pentru mine. In cele din urma am gasit un siret maro mic, potrivit ca lungime, pe care l-am scos de la o punga de cadouri uzata. I-am taiat capetele din plastic, am trecut prin el o sarma subtire si maleabila si l-am lipit cu silipici.
Acum câteva luni am văzut într-un magazin lămpi solare pentru grădină și după îndelungi dezbateri cu mine însămi 😄 am ales una. Nu de alta dar cum nu stam la grădină nu are rost să o pun acolo, așa că vroiam una în balcon. Am ales cea mai caldă culoare disponibila și am infipt-o într-un ghiveci, unde o vad seară de seară și mă bucur de culorile ei.
