2 iunie 2021

Coronita Red Princess

 M-am reprofilat pe coronite :) si pe fotografii cu Sanziana draga de ea. Dupa ce am vazut un tutorial pe undeva cu o coronita asemanatoare am scotocit repede prin casa dupa toate margelele rosii pe care le am, sa nu cumva sa uit ideea. Ca asa e stilul meu, imi vin o suta de idei dar si pleaca daca nu le notez (si de obicei nu le notez, imi tot promit ca devin mai organizata dar... ). Si am descoperit repede ca nu am prea mare varietate de margele pe rosu, asta e nu sunt fan rosu in special si culori "colorate" in general. Dar mi-am promis de nu stiu cate ori ca folosesc tot ce am inainte sa mai cumpar, asa ca m-am tinut de promisiune si am luat o cordeluta neagra (stiu, nu se vede in fotografie, e undeva prin parul papusii), sarma de cupru groasa si subtire, stocul de margele si m-am pus pe insirat. 



Nu stiu cat a durat, toata casa a fost margele, alea maruntele de 2 mm au un talent incredibil sa sara peste tot si cum nu am mai lucrat de mult cu ele mi-am pierdut indemanarea si si-au facut de cap :) dar in cele din urma am terminat, am imbracat baza coronitei in panglica rosie si am lipit-o pe coronita neagra. Asta a fost partea cea mai dificila, in tutorial o lipea cu silicon. Coronita e grea si aveam dubii ca o sa reziste, a rezistat pana am scapat-o din mana :) asa ca am lipit din nou cu E6000 si am legat-o cu sarma cat s-a mai putut, sa nu fie vizibil. Am scapat-o din nou de doua ori, a rezistat, asa ca se poate si purta :)