Se afișează postările cu eticheta tutoriale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tutoriale. Afișați toate postările

20 august 2019

Cutiuta din dopuri de pet

Ultima provocare verde mi-a dat serios de gândit, hmm ce să fac eu din dopuri sa fie și util. Și să se facă și repede :) 
După o scurtă documentare pe net am găsit niște filmulețe cu o idee genială, cum să-ți faci mici recipiente din dopuri de pet. Am fotografiat și etapele, pentru că sunt puține și se execută ușor. 
Pentru primul pas am apelat la soțul meu pentru că am descoperit că am nevoie neapărat de o unealtă de tăiat, firez sau ceva de genul ăsta, că sa tai gâtul sticlei. Deci, e nevoie de doua sticle de orice dimensiune dar e preferabil sa fie la fel, ale mele nu au fost și se vede. Imediat sub dop au un fel de inel mai lat și se taie exact sub el. Se șlefuiesc tăieturile cu un șmirghel și se lipesc una de alta cu un adeziv puternic. 




Pentru aspect dar și pentru a vedea in interior am scos inelul acela de sigilare de sub dop.


Poate nu e prea arătoasă dar e utilă pentru păstrat mărunțișuri, mai ales în geanta. 

25 octombrie 2017

Sacosa din tricou reciclat


Am mai facut acum ceva timp o sacosica pentru piata dintr-un tricou vechi asa ca de data asta a fost floare la ureche. Cand am vazut provocarea de luna aceasta m-a dus gandul imediat la teancul de hainute pe care nu le mai purtam dar nici nu le aruncam, ca daca... avem vreo idee. E bine si cand au altii idei 😃. Asa ca am luat un tricou prea scurt, prea intins si prea patat 


si un buzunar decupat de la niste camasi transformate in carpe


am taiat frumos tricoul


i-am cusut buzunarul peste pata de nu-stiu-ce, l-am intors pe dos si am cusut partea de jos (am cusut si colturile in diagonala sa se aseze mai frumos)


si gata plasa de mers la piata!



30 mai 2015

Fir de crosetat din tricouri

Am o curiozitate: voi ce faceti cu tricourile vechi? Pana de curand le transformam pe toate in carpe, dar am carpe destule si cautam altceva. Si am gasit o ideea care mi-a suras, sa fac din ele fir de crosetat. 
Stiu ca e plin netul de tutoriale, in special in engleza, dar m-am gandit ca inca unul in limba romana nu are de ce sa strice :)
Asa ca... luati un tricou, cu cat mai mare cu atat mai bine, daca nu are cusaturi laterale este si mai bine. Daca are si o culoare vesela e super, se pare ca noi nu avem asa ceva prin garderoba. Il intindeti frumos pe masa, sau pe podea ca mine, si il taiati de la subsuori. Partea de sus se poate transforma in carpe de sters praful, ne intereseaza doar partea de jos, care se taie cu foarfeca in fasii late de vreo 2 cm, ochiometric, nu trebuie masurat. Daca nu merge foarfeca drept nu e nici un bai. Important este sa nu le taiati pana sus, sa ramana 1cm, sau 1,5cm netaiat.

Cand ati terminat cu etapa asta va arata asa: 

Acum luati in mana partea unde au ramas fasiile neseparate si taiati in diagonala, mai intai de la margine pana la  prima taietura:

Se taie in diagonala  tot timpul, daca va este mai usor asa puteti desfasura partea taiata, sa vedeti cum se formeaza firul. Uneori iti dai seama mai bine cum sa tai daca ai in fata ochilor un fir continuu, decat daca il lasi sa se adune in gramada.

Cand ati terminat de taiat faceti ghemul, insa nu uitati sa intindeti bine in maini fiecare portiune de fir.In felul acesta ia o forma tubulara, si devine mai asemanator cu un fir gros de ata.


Am pus cana langa ghem sa vedeti cat fir a iesit dintr-un tricou marimea M. Daca aveti prin casa XXL v-ati scos! 

 Nu am maturat parchetul inainte de fotografia asta ca sa vedeti cate scame produce operatiunea.  Din cauza asta prefer sa lucrez pe jos si nu pe masa. 
Am adunat deja mai multe gheme, sa vedem ce o sa lucrez cu ele. Va tin la curent! Daca o sa va transformati si voi tricourile in ate, dati-mi de stire!

9 august 2014

Dispaly pentru bratari

Voi cum pastrati bratarile? Eu le tineam intr-o cutie de bijuterii mai mare, dar se incurcau intre ele tot timpul, bineinteles cel mai tare atunci cand eram mai grabita. Zilele trecute am vazut o idee pe net, si cum astazi am avut timp am pus-o repede in aplicare. 



Evident, pe mine cel mai tare m-a incantat pentru ca este vorba despre reciclare, nu trebuie cumparat nimic, sigur ai prin casa ceva ce poti folosi :)
Ai nevoie doar de un tub mai grosut, eu am folosit unul ramas de la servetelele de bucatarie, si de o bucata de material mai ochios, catifeaua negra ar fi ideala. Pentru ca neagra nu aveam, am pus mana pe o fustita de catifea kaki ramasa de cand aveam mult mai putini ani si ceva mai putine kilograme :). 




Masori tubul de carton pe latime, calculezi si un cm pentru rezerva cusaturii, apoi masori lungimea. Aici trebuie sa adaugi diametrul cercului plus un centimetru, pentru ca si capatul va fi acoperit cu catifea. Sper ca nu ma exprim prea obscur. 
Dupa ce am vazut fotografia am pus mana pe fierul de calcat si am calcat-o frumos, asa ca acum arata bine...
Acum iei frumos un ac si-o ata, cosi dreptunghiul pe latura mai lunga si descalci cusatura cu fierul de calcat. 


Intorci pe fata materialul si introduci tubul in interior. 


Pasul urmator nu este obligatoriu, dar pentru ca tubul era destul de subtire am vrut sa-l rigidizez si am introdus in el un sul din cataloage de supermarket. Devine si mai greu si asa are mai multa stabilitate. 


Apoi indoi in interior 5mm capetele si le insailezi. Tragi bine de ata sa se inchida cercul. 


Si in mare e gata. Poate sa ramana asa sau poti decora capetele cum doresti. Eu le-am cusut cate o floricica yo-yo. 

18 mai 2014

Geanta crosetata

In sfarsit am terminat prima mea gentuta crosetata! A fost o adevarata provocare pentru ca ma plictisesc repede daca lucrez ceva mai maricel si risc sa abandonez cu lunile lucrul inceput si sa-l termin dupa ce il regasesc prin dulap si mi se face rusine de mine. Si da, o geanta e ceva mai maricel! Adica mai mult decat o brosa :). 


Va explic mai jos modelul, pentru ca eu nu prea am gasit modele care sa ma incante in cautarile pe net (si pe care sa nu se ceara bani). De aia nu am nici schema, ca am lucrat-o ochiometric, dar sper sa va descurcati cu explicatiile. 
Am folosit un fir destul de grosut, nu ma intrebati ce si cum ca este dintr-o vesta desirata, si o croseta nr. 2. Am lucrat 42 de ochiuri de lant, in capat am mai facut un ochi si am lucrat un rand de picioruse simple incepand din al doilea ochi de lant, deci tot cu 42 de ochiuri am ramas. Am lucrat in continuare picioruse simple intorcandu-ma pe rand la capat, pana am avut 4 randuri. In acel moment am inceput sa lucrez circular sa se formeze fundul gentii. M-am folosit de imaginea de mai jos ca sa cresc numarul de ochiuri la capete 


Cand mi s-a parut ca fundul este suficient de mare, am inceput sa lucrez modelul. Am lasat primul ochi liber si am lucrat in al doilea ochi 3 picioruse simple. Am sarit iar peste un ochi si am lucrat un piciorus orb in urmatorul, apoi din nou am sarit un ochi si am lucrat in urmatorul 3 picioruse simple, am sarit peste un ochi si am lucrat un piciorus orb in urmatorul ochi. Si tot asa, asta este tot modelul. Ca sa vina modelul bine, nr. de ochiuri trebuie sa fie multiplu de 5. Si daca explicatia este obscura, poate urmariti mai bine modelul in fotografiile de mai jos: 






















Cand am considerat ca este suficient de inalta am lucrat din nou un rand de picioruse simple, apoi unul de picioruse triple (am luat ata de 2 ori pe ac si apoi am lucrat ochiul), ca se se formeze niste bride prin care sa pot trece o panglica. Apoi inca 3 randuri de picioruse simple, sa arate bine bordura. 
Am croit si am cusut apoi manual captuseala, am lucrat o bareta, am atasat-o la geanta, si am introdus o panglica prin bridele din partea de sus.  


Si gata, e buna de purtat! 



26 ianuarie 2014

Floricele yo-yo

Floricelele astea sunt foarte usor de facut si de mare efect. Mie imi place cel mai mult aspectul celor facute din satin sau alta matase groasa. Daca este lucioasa e si mai bine. Daca este reciclata e chiar mai bine (poate o rochita care va este draga, dar in cele din urma ati inteles ca la 40 de ani nu veti mai incapea in hainele de la 20, ca in cazul meu?). 
Nici nu intra prea mult material, va trebuie doar un cerc cu diametrul dublu fata de cat vreti sa fie floarea de mare. De exemplu, cercul mare de mai jos are 9 cm, iar floricica rezultata din el are 4,5 cm. 


Asaaa... Acum ca ati decupat cercul, il tineti cu dosul materialului in sus si insailati marunt si cat mai aproape de margine. Adica la 1 - 2 mm, altfel o sa arate urat. 


Cand ati insailat complet cercul, il intoarceti pe fata


si strangeti de ata, sa se increteasca mijlocul. O sa arate cam asa: 


Este aproape gata. Luati o margeluta sau un nasturel dragut si o coaseti peste gaura din mijloc (sper ca nu ati folosit un ac prea mare, ca nu mai intra margeluta prin el!). 


Si cam atat! A fost simplu, nu? Mai jos se vede productia mea din doua zile: 


Mai ramane sa va hotarati ce faceti cu ele: agrafe, brose, martisoare, ca tot vine martie, sau un colier statement? La mine va urma un colier, ca de mult clocesc ideea. 





30 decembrie 2012

Bulgaras de zapada

Cautand idei pentru globuri de agatat in brad, am gasit atragatoare tema Provocarii 32 de la http://scrapper-in-romania.blogspot.ro. Si asa m-am ales si cu un nou glob facut de mine, alb cu accente argintii care sa aminteasca un bulgare de zapada, si cu inscrierea la aceasta provocare, vad ca incep sa-mi placa provocarile!
Am decupat floricele cu perforatorul, le-am rasucit fiecare petala pe un bat de frigarui, apoi am fixat petalele intr-un glob de polistiren, cu ace de gamalie.





Am trecut cu o oja cu sclipici peste marginile petalelor si am adaugat un fir argintiu sa il pot agata in brad. Mai jos am fotografiat globul cu blitul:


Si o fotografie fara blit, in lumina soarelui, am profitat ca dupa ceata infernala de dimineata a iesit soarele: