Pandemia asta m-a adus intr-un punct in care nu credeam ca o sa ajung, renuntarea la concediul la mare. Adica la Mediterana. De 11 ani, la mare insemna pentru mine la Mediterana. In Grecia nu o sa merg pentru ca dupa ce am vazut cum se face testul Covid nu am de gand sa-l fac de buna voie :( mai aveam posibil Turcia pe lista dar numarul mare de cazuri de acolo si preturile in crestere abrupta m-au facut sa renunt si la varianta asta. Nu am de gand sa platesc sume care nu mi se par rezonabile, si preturile au sarit foarte mult fata de anul trecut. Poate ajung pe la noi, inca nu e nimic sigur, dar nu e acelasi lucru. In primul rand gandul la drumul lung pe drumuri proaste ma darama.
Asa ca intr-o zi in care m-a apucat nostalgia mi-am amintit ca prin multele cutii, borcane si pungute cu scoici am unele cu o forma speciala, din care am stiut ce o sa fac inca din momentul in care le-am adunat. Pe plaja din Malaga am gasit sparturi de scoici evantai de dimensiuni mari cu marginile finisate de apa, pe care le-am vazut imediat formand margarete.
Am baituit si lacuit trei bucati de placaj si am lipit scoicile, cu cate o actinie in mijloc, iar coditele si frunzele le-am modelat din sfoara rasucita in doua. Si am obtinut un triptic (intotdeauna mi-a placut genul acesta de tablouri) care imi aminteste de prima mea vizita in Malaga.
