TC 25 - felicitare cu polistiren

 Astazi, vazand mini-tabloul Suzanei cu autocolante, mi-am amintit ca am si eu doua carti pentru copii, asa-numitele carti "de activitati" in care, in loc sa incercuiasca sau sa coloreze ceva sau orice alta activitate, se lipesc autocolante. Nu este momentul sa imi spun parerea despre asemenea carti, ideea este ca eu le-am prim it dupa ce un copil s-a saturat de ele si au ramas cam jumatate nelipite. Se pot refolosi si cele deja lipite, pentru ca lipiciul permite.

Am dupa un dulap 😁 o coala partial folosita de polistiren ondulat, ramas de cand am pus parchetul in apartament acum aproape 18 ani. Am indoit in doua o coala de carton, a, desenat o casuta simplista, asa cum desenam in copilarie, si am lipit in jurul ei autocolante. Am decupat in triunghi si l-am vopsit cu acrilic maro pe post de acoperis, am facut fotografia si abia dupa ce am adaugat-o aici am vazut ca nu am horn la casuta. Offf, si faceam candva niste hornuri cu fum imbarligat ca o codita de purcelus! Casuta va primi si horn in seara asta, dar nu mai fac alta fotografie pentru ca lumina nu este deloc prietenoasa. 

 

Si asa, cu o felicitare in stil naiv-copilaresc, am rezolvat si tema 2D a transformarilor creative.

Ah, am vrut sa zic ca in copilaria mea inca erau asemenea casute in sat, locuite atunci (in anii 70) de oameni in varsta, 70-80-90 de ani. Necesitau multa munca pentru ca trebuiau reparate si varuite la un an-doi, iar culoarea era doar putin mai inchisa decat casuta mea din felicitare. In varul pentru exterior se amesteca sulfat de cupru, care dadea un albastru frumos. Culoarea aceea, albastru ca cerul senin de vara, era numita nierâi.