Pentru luna august, la jocul transformărilor creative avem ca materie primă dopurile. Am luat din cutia cu cutiuțe lucrate de soțul meu una care îmi amintește de radiourile vechi, sau chiar de difuzoare, le mai țineți minte?
Cutia a fost scobită dintr-un rest de bârnă de lemn, iar sertarul a fost lucrat tot prin scobire, din altă bucățică de lemn. Fața cutiei am vopsit-o cu acrilic, iar restul cu o vopsea adusă din Spania, care conține și lac. A fost suficient un singur strat. Pentru deschiderea sertarului am lipit două căpăcele din plastic pe care le-am păstrat de la mostre de cremă. Nu am măsurat-o și acum nu am acces la ea, așa că vorbesc din amintiri, dar are cam 18x10x 14 cm.
Cutia ta ma duce cu gandul la Versailles, la scrinul unei regine recondiționat, din care s-au pastrat in original picioarele Cu siguranță în trecut si pertea superioara a fost decorată în același stil. Mânerele sertarului le-as vedea exact așa și în trecut.
RăspundețiȘtergereÎncă o lucrare în care tu și soțul tau faceți o echipă formidabilă. Superbă cutia realizată de voi. Felicitări!
Wow, ce departe te duce gândul! Piciorușele alea de mult timp le văd pe internet la diverse lucrări, dar la noi nu se găseau. Pentru asemenea "mărunțișuri" sunt recunoscătoare că există Temu :)))
Ștergere