5 septembrie 2025

Reflexii în oglindă - siropuri din plante

 Anul acesta m-am întors la o pasiune mai veche, pusul de conserve. Nu prea am scris aici despre asta, in ultimii ani am pus destul de puține, dar câte ceva a fost mereu. Acum mulți ani aveam mai mult timp liber și puneam tot felul la borcan, desigur în limita preferințelor personale. 


In primăvară am făcut câteva sticluțe de sirop din soc, trandafiri și mentă. După rețetele de pe blogul Savori urbane, cel de soc și cel de trandafiri sunt preparate la rece dar cel de mentă necesită și fierbere. A ieșit un mic curcubeu 🌈 de arome și culori, plin de reflexii, pe care l-am îmbuteliat în sticluțe și chiar borcane refolosite. Eu nu am cumpărat niciodată borcane expres pentru conservare, am refolosit ce îmi rămâne de la ceea ce cumpăr și am primit și de la prietene care nu sunt pasionate de pregătirea conservelor. 

Postarea participă la jocul reflexii în oglindă găzduit de Carmen.

Fotografii din arhiva personală.

Un comentariu:

  1. Felicitari! Frumos "curcubeul" tau de arome si culori! Banuiesc ca siropurile sunt foarte gustoase si va vor intari sistemul imunitar, pana in vara urmatoare cel putin.
    Un start placut in weekend 😘🤗

    RăspundețiȘtergere