Acum vreo șapte luni am făcut o vizită în Oser și am văzut la cineva multe păpuși din porțelan, din cele care au capul, mâinile și picioarele din porțelan iar restul corpului textil. Nu erau în bună stare, erau aruncate de-a valma și cu spărturi, cu hainele murdare și părul murdar și încâlcit. Prețul era pe măsura stării lor, 5 lei bucata. M-am lipit de patru dintre ele, erau cu zecile, dar le-am căutat pe cele la care era mai puțin de reparat.
Una singură era intactă, i-am spălat doar hainele și părul plus părțile din porțelan și am curățat cu detergent pentru tapiserie și apoi cu dezinfectant părțile textile. Aici le-am verificat înainte să le cumpăr să nu fie mucegăite, cu asta este mai greu de rezolvat.
Am reușit să găsesc una intactă, fără nimic spart, și doar am spalat-o și i-am spălat hăinuțele. Nu i-am făcut o fotografie înainte să încep, dar era murdară bine, la fel cu a doua, pe care am avut prezența de spirit să o fotografiez înainte de a interveni.
A doua, pe lângă hăinuțe foarte murdare, a avut și un deget lipsă la o mână. I-am modelat un deget din lut cu uscare la aer și l-am colorat cu vopsea acrilica roz. Nu mi-a ieșit perfect dar nici nu mă așteptam, este prima dată când fac asta. A trebuit să îi adaug talpa la unul din pantofi, și am decupat-o dintr-o bucată de piele albă.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu