Borcanasul asta mi-a adus aminte cat de mult iubeam iarna in copilarie. Abia asteptam sa ninga, sa fac oameni de zapada, sa ma dau cu sania, cu patinele, sa mergem la munte la schi, sau pur si simplu sa ma joc in zapada. Si mai aveam o pasiune: sa stau afara cand ningea, cu capul dat pe spate, sa-mi cada fulgii pe fata si sa ma rotesc pana ameteam, cu ochii deschisi. Daca era noapte si stateam sub un bec, era perfect. Eram in lumea Craiesei zapezii. Si nu parea sa-mi fie niciodata frig, nici nu ma raceam, desi ajungeam in casa cu hainele pline de gheata.
Intre timp, eu am crescut, iar magia a disparut. Nu stiu de ce, cand ninge nu mai vad decat problemele care apar, ambuteiaje, intarziatul la serviciu, ore pe drumul spre casa, mizeria care se face dupa ce se arunca sare pe sosele, frigul care imi intra pana in oase. Oare asta inseamna ca am imbatranit :)? Doar podoabele de Craciun ma mai scot din amorteala, iar daca le fac eu singura e si mai bine.
Si dupa atata vorbaraie, sa va arat si borcanul buclucas: infasurat in sfoara de canepa si decorat cu un om de zapada din fetru. Si cu ciucurei din lana.
Si ca sa le dau de lucru fetelor de la http://www.provocariverzi.ro, il inscriu si pe el la provocarea lor borcanase dragalase.

