3 octombrie 2018

Corfu

Ne-am petrecut penultima saptamana din septembrie in Grecia de care se pare ca nu ne mai saturam. Chiar asa, am fost pentru a opta oara in Grecia. Nu, nu e plictisitor si nici repetitiv, pentru ca are atat de multe insule, si sunt atat de diferite intre ele, incat ai ce vedea o viata intreaga. 
De data aceasta am ales Corfu, despre care stiam doar ca este cea mai verde insula a Greciei si ca aici a locuit Sissi. Intr-adevar, este incredibil de inverzita, nu am intalnit deloc ariditatea cu care eram obisnuiti la sfarsitul verii in alte parti ale tarii. 
Am ales un hotel in Kanoni si ne-am trezit la doar 3 km de aeroport aproape rupti de lume. Liniste, multe case micute printre hoteluri, aproape fara magazine si restaurante putine, plaja mica la poalele unui deal acoperit cu pini. Cand nu se simteau aromele de la restaurantul de pe plaja (delicioase si ele) simteai mirosul pinilor. Plaja cu nisip si foarte putine pietricele, apa de adancime medie si calduta, lume putina ca la sfarsit de sezon, a fost cu adevarat relaxant. 
In fara plajei erau cele doua insulite de mai jos. Prima este legata de insula de un pod si gazduieste o manastire din sec XVII, Vlacherna, iar a doua este Insula Soarecelui, Mouse Island. Plina de pomi si din cate am inteles tot cu o manastire mica-mica in mijloc. Pana acolo puteai merge cu o barca pt 2,5 euro, dar noua cumva nu ne-a mai ajuns timpul sa mergem si acolo. De-aia trebuie sa revenim!



La nici 200 m de plaja este pista aeroportului. Probabil ca pe unii ii deranjeaza avioanele, dar eu am o adevarata pasiune pentru avioane si vapoare, asa ca am fost incantata. Daca in porturi merg de fiecare data cand sunt la mare, nu am avut ocazia sa stau prea mult timp atat de aproape de o pista. Aeroportul din Cluj si le-a ascuns si nu te poti apropia de ele sub nici o forma, aici in schimb exista un rand de hoteluri de-a lungul ei, poate la 100 m distanta, maxim. Le separa doar un brat de apa. Si foarte aproape de capatul pistei este un pod de beton care uneste Kanoni cu o alta parte a insulei, Kaiser's Bridge. Este un adevarat obiectiv turistic, este tot timpul plin cu amatori de fotografii cu avioane, pentru ca trec exact pe deasupra ta la foarte mica altitudine. Asa ca acolo ne-am petrecut si noi serile :) 



Unii dintre noi (adica eu) nu pot sta linistiti o saptamana, trebuie neaparat sa viziteze ceva, asa ca am inchiriat o masina si ne-am luat picioarele la spinare, mai intai spre golfurile cu ape albastre si verzi din Paleokastritsa. Zona superba, dar aglomerata si scumpa (5 euro un sezlong de ex.). Apa transparenta dar rece si adanca, pietre si pe plaja si in apa, fara papuci speciali e cam teroare daca nu ai antrenament la umblat descult.



Pentru ca stiam ca in varful dealului este o manastire medievala am urcat pana acolo si nu ne-a parut rau deloc, privelistea este superba. Intrarea in manastire nu se taxeaza. In incinta manastirii este si un mic muzeu cu teascuri vechi si obiecte specifice obtinerii uleiului, si un stand cu ulei si produse din ulei. 




Urmatoarea oprire a fost Sidari, celebra pentru Canal d'amour. Se spune ca daca il strabati inot impreuna cu perechea ta veti ramane impreuna toata viata. Dupa ce l-am vazut am inteles ideea, nu e mare, poate vreo 50 m, problema e cum iesi de acolo pe urma, pentru ai de urcat malurile inalte din calcar, si aluneci inapoi. Aderenta zero. Erau doi curajosi acolo cand am ajuns noi, unul a reusit sa iasa pentru ca avea adidasii in picioare, al doilea era descult si tot cadea inapoi. L-a tras sotul meu cu cureaua :) toata lumea de acolo a bulbucat ochii cand l-a vazut ca isi scoate cureaua :) 
Plaja e langa, cu nisip fin si apa foarte mica si calduta dar altfel banala, asa ca nu am fotografii si cu ea.




A doua zi, directia a fost spre palatul lui Sissi, Achilleion. Biletul de intrare, 8 euro, destul de mult pentru Grecia dar merita fiecare banut. Un palat dedicat lui Achile. Arhitectura amintind de antichitatea greaca, interioare superb pastrate si mobile cu aluzii la antichitate, 


zeci de statui


basoreliefuri, evident infatisandu-l pe Achile




un costum corfiot daruit imparatesei de o localnica


una dintre cele mai celebre scene ale Iliadei, Ahile tarand cadavrul lui Hector



terase si gradini de basm


un ficus gigantic (cat un nuc batran) cu fructe


statui infatisandu-l pe Ahile




statuile muzelor strajuind terasa



La intrare, dar si la plecare, te intampina stapana domeniului


Pentru ca eram atat de aproape de capitala, am luat intr-o dimineata autobuzul catre capitala, sa vizitam fortareata venetiana. Dimineata, pentru in bunul stil grecesc este deschisa numai pana la ora 16,00. Intrarea costa 4 euro, odata intrat te plimbi pe stradutele unui veritabil oras. Aproape de intrare se gaseste un mic muzeu de arta bizantina, tot aici este biblioteca din Corfu si mai multe institutii de cultura. 





In cel mai inalt punct este si un far, aici eram chiar langa el. De vazut se vede doar in fotografiile luate de mai jos.



Vedere spre Fortareata noua. Pana acolo nu am mai ajuns, pentru ca am stat foarte mult in cea veche.


Farul



O biserica ortodoxa intr-o cladire identica cu un templu antic, imagine pe care am mai vazut-o in Grecia si trebuie sa recunosc ca prima data m-a socat.





In seara dinainta plecarii, luna plina mare si rosiatica despura manastirii Vlacherna.



8 comentarii:

  1. WooooooooooW!!!!
    superbe amintiri! m-am plimbat si eu alaturi de voi - cat de frumos a fost!
    Si ce de lucruri interesante am aflat :)
    Foarte interesant canalul ;))).
    O sa visez acum la Corfu ;)).

    Pupici cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi de-aia o sa ajung sa am mai multe postari cu calatorii decat de altele :) pentru ca imi place sa fac un tur virtual si vizitatorilor mei! A fost foarte greu sa limitez numarul de fotografii!

      Ștergere
  2. Ce frumos! Eu nu ma mir ca te intorci, ca si noi avem obiceiul asta. Imi doresc sa ajung in Grecia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E superba si cred ca e cea mai putin scumpa tara mediteraneana. Asa ca...

      Ștergere
  3. Sa va fie de bine vacanta! bag sama ca e minunata tara asta! nu am fost niciodata, am un grec in birou cu mine in stanga si mi-e capul calendar de grecia si grecisme.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Multumesc, eu de Grecia nu o sa ma satur niciodata. Asa imi facea si mie capul calendar pe vremuri un coleg care mergea in vacante in Grecia, si am zis hai sa incerc sa vedem daca ne place. Da-i si tu o sansa!

      Ștergere