23 mai 2023

Puzzle și ramă din hârtie

 Pe ultima sută de metri reușesc să ajung și eu la transformările creative cu rama foto. Am asamblat puzzle-ul creat la o provocare anterioară și l-am înrămat.

Am pățit ceva ciudat cu puzzle-ul, de grijă să nu pierd vreo piesa l-am tăiat pe canapea lângă mine, imediat ce am terminat de tăiat am pus piesele într-o folie și le-am mai scos când l-am asamblat. Totuși am reușit să pierd una. Am căutat peste tot dar nu am gasit-o, așa că am improvizat.


Am lipit piesele pe un carton și am completat cu un nasture fluturaș din lemn unde este piesa lipsă. Nu acoperă perfect dar nici nu intentionam asta. 

Am făcut rama din bețe de hârtie, folosind filele unui catalog de cosmetice. Am avut de gând să le vopsesc, apoi mi s-a părut că arată mai interesant nevopsite. Am vrut apoi sa lăcuiesc totul, dar am renunțat și la asta pentru că tot ansamblul s-a deformat puțin din cauza lipiciului. Și cartonul folosit la piese și cel folosit că baza s-au îmbibat cu lipici și s-au umezit, și deși le-am lăsat sub o greutate 24 de ore ceva nu a fost suficient. M-am gândit că lacul ar deformat mai tare totul și am abandonat ideea. 


Aveam o floare din sfoară făcută acum mulți ani și m-am gândit că merge bine cu ansamblul cu tenta rustică, așa că am lipit-o într-un colț.

22 mai 2023

Panou foto

 Greu m-am adunat pentru postarea asta, am tot adunat materiale și am renunțat la ele. In cele din urmă am luat o filă din calendarul de perete de la muncă și am decupat imaginea. Am primit acolo un calendar cu munți, la sfârșitul anului îl iau pe tot și din cauza asta aș fi vrut să rămână filele prinse pe spirală. Daaar, am executat luna aprilie 😃



Am găsit și un carton foarte gros de la un ambalaj, l-am tăiat pe dimensiunea imaginii și am lipit fila de calendar doar la colțuri, să nu facă cute. 

Am rezemat panoul de bibliotecă, am așternut pe jos o mochetă verde închis (spatele unei bluze reformate) și am chemat-o pe Codruța la ședința foto. E puțin cam înaltă pentru panou, dar ne-am descurcat. 



In a doua fotografie ne arată cabana la care va merge la vară, când vine căldura. Hmmm, cred că mă duc cu ea!

18 mai 2023

Reflexii in oglinda - Cetatea Oradiei

Nu am scris greșit în titlu, e numele vechi al orașului. Imaginile sunt tot de vara trecută, eu am ajuns seara destul de târziu la cetate, am înțeles că o doamnă avea un spațiu închiriat acolo și făcea ateliere de lucru de mână. Vorbesc la trecut pentru că a renunțat, a crescut chiria. In curtea din față a cetății erau tot felul de lucrușoare expuse pe copaci, mi s-a părut interesant. 






Omulețul ăsta din ghindă era de fapt destul de mare, peste un metru. A da, și diferențele de calitate dintre fotografii vin din faptul că ultima a fost făcută cu aparatul foto, restul cu telefonul și soarele era cam puternic.
Postarea participă la jocul Reflexii în oglinda găzduit de Carmen.


15 mai 2023

Brăduț auriu

 Știu că nu este tocmai de sezon, dar eu oricum am o mică obsesie cu brăduții, vremea e de noiembrie, așa că... 


Am folosit o mică revista/pliat de la zilele orașului de anul trecut și am făcut un brăduț. Modelul este simplu, am mai făcut câțiva și anii trecuți, dar nu aveam nici unul auriu. De fapt nuanța este cupru, nu e chiar auriu, dar mi se pare festivă. In copilărie aveam două papiote cu fir metalic, unul era cupru unul argintiu, nu știu ce metal, erau laminate sub formă de panglică, și cu mare efort că se încâlceau mereu le înfășurăm pe brad in spirală. Erau ultima podoabă pusă și prima luată jos, nu știu ce s-a întâmplat cu ele dar îmi plăceau foarte tare.
Deși paginile sunt grosuțe s-au înmuiat din cauza vopselei acrilice aplicată cu pensula așa că arată ușor șifonate. Nu mai șifonate decât fundalul, știu, 🙆 dar chiar nu mai aveam timp și pentru călcat. 



Am o imagine și fără sifonaturi dar parcă verdele pune mai bine in evidență nuanța de cupru. Pentru vârf am înfipt un ac de la un buchet de flori in care am prins o mărgea mare albastră. Mărgeaua provine dintr-un colier pe care l-am demontat pentru că oricum nu as fi purtat ceva atât de voluminos. 

Evident că nu am și o fotografie cu pliantul înainte să mă apuc de lucru, mi-am amintit abia când vopseam brăduțul.
Postarea este înscrisă la rubrica transformări creative de le blogul Explorator prin viață


14 mai 2023

Mini-tablouri din timbre

 Codruța a "pictat" un tablou zilele acestea, portretul unei fete cu o coroniță din flori. I-a ieșit foarte bine, a și semnat tabloul, cu pseudonim, evident, s-a inspirat din imaginea de pe timbrul de mai jos. 


A căutat și o ramă pe măsură, a găsit una potrivită printre ramele făcute din rășină într-o matriță din silicon și acum are un tablou numai bun de agățat pe perete. De fapt încă nu are montată o agățătoare dar nu e grabă că încă nu are nici peretele, suntem în stadiul de adunat obiecte și pe urmă facem rost de cameră. 


Până o să aibă o cameră disponibilă Codruța s-a instalat în photo-box să își facă o fotografie cu tabloul. Din păcate și cutia asta e destul de mică și încape în ea doar stând pe jos, încă nu ne descurcam suficient de bine cu spațiul sa se poată așeza și ea mai comod.  




Tocmai mi-a atras atenția să nu uit să înscriu postarea la provocările verzi din această săptămână.

Ah, da, și mi-a mai șoptit că mai are un tablou confecționat dintr-un timbru (am dat-o de gol) doar că mi-a adus aminte târziu de el și nu s-a mai fotografiat și cu aceasta, deja era ocupată cu altceva.



13 mai 2023

 Astăzi vremea a fost foarte ciudată, am avut trei anotimpuri într-o zi. De câteva zile am zis că sâmbătă mergem la grădina, dar când m-am trezit era cat pe ce sa mă răzgândesc. Erau 10 grade și o ploaie măruntă și deasă, părea o zi de noiembrie. Am plecat totuși, îmbrăcați aproape ca de iarnă, ploaia s-a oprit la un moment dat, dar a rămas cerul plumburiu, cu vânt rece. Pe la 5 a ieșit soarele, acum stau in tricou in grădină. 

Cel mai cald a fost în solar, 22 de grade, așa că am smuls din buruienile crescute din belșug, am făcut niște fotografii și am avut chiar și o mini recoltă. 


In afară de cireș, gutui și căldărușă (noi le spunem clopoței) restul toate sunt in solar. Da, am flori și smochin și vie în solar 😃 legume mai puține că nu ne putem ocupa de ele suficient momentan. Am și căpșuni in solar, cei de afară sunt înfloriți, dar la adăpost am găsit... 





11 mai 2023

Reflexii în oglinda - Oradea la ceas de seară

 Oradea este un oraș pe care îl îndrăgim foarte tare, este relativ aproape, puțin mai cald decât la noi, are apă termală, are clădiri istorice frumos restaurate și prima pietonala din Transilvania, o noutate absolută pe atunci. Așa se face că în ultimii 20 de ani am ajuns acolo în fiecare an, mai puțin în 2020. 

Fotografiile de mai jos sunt de vara trecută, când am nimerit acolo cea mai caldă zi a anului, au fost 44 de grade. Un pic cam mult, a fost suportabil la piscină și în cameră cu aerul condiționat pornit, dar seara la 8 când am ieșit din hotel nu se răcorise deloc și nu era nici o adiere de vânt. Pe malul Crisului repede este un fel de parc, o zonă mai joasă față de nivelul străzii cu mulți copaci și amenajată cu bănci, unde se simt câteva grade mai puțin. Aici am surprins niște reflexii foarte frumoase in oglinda destul de liniștită a râului. 



Mai jos este o imagine surprinsă din stradă în curtea interioară a casei Darvas la Roche. Aici este deschis un muzeu, dar nu se poate vizita toată casa, și nici curtea.




Postarea participă la jocul Reflexii în oglinda găzduit de Carmen.