23 mai 2023

Puzzle și ramă din hârtie

 Pe ultima sută de metri reușesc să ajung și eu la transformările creative cu rama foto. Am asamblat puzzle-ul creat la o provocare anterioară și l-am înrămat.

Am pățit ceva ciudat cu puzzle-ul, de grijă să nu pierd vreo piesa l-am tăiat pe canapea lângă mine, imediat ce am terminat de tăiat am pus piesele într-o folie și le-am mai scos când l-am asamblat. Totuși am reușit să pierd una. Am căutat peste tot dar nu am gasit-o, așa că am improvizat.


Am lipit piesele pe un carton și am completat cu un nasture fluturaș din lemn unde este piesa lipsă. Nu acoperă perfect dar nici nu intentionam asta. 

Am făcut rama din bețe de hârtie, folosind filele unui catalog de cosmetice. Am avut de gând să le vopsesc, apoi mi s-a părut că arată mai interesant nevopsite. Am vrut apoi sa lăcuiesc totul, dar am renunțat și la asta pentru că tot ansamblul s-a deformat puțin din cauza lipiciului. Și cartonul folosit la piese și cel folosit că baza s-au îmbibat cu lipici și s-au umezit, și deși le-am lăsat sub o greutate 24 de ore ceva nu a fost suficient. M-am gândit că lacul ar deformat mai tare totul și am abandonat ideea. 


Aveam o floare din sfoară făcută acum mulți ani și m-am gândit că merge bine cu ansamblul cu tenta rustică, așa că am lipit-o într-un colț.

7 comentarii:

  1. O rama am inceput si eu in acelasi stil. A inceput sa ma amuze sa fac tubulete.
    Am facut unele lungi, cu care am prelungit niste bete in ghiveci pentru regina noptii, ca a crescut ff lunga tija. Metoda e chiar buna, sa stii.
    Arata fain ansamblul si cu florica! Felicitari! Pupici! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa-i că se fac ușor? Mă tot bate gândul să fac un coșuleț, dar nu am împletit niciodată nimic și mi-e greu sa incep.

      Ștergere
  2. Am reusit sa fac si eu temele - ma speriasem - dar m-am uitat apoi ca mai avem 8 zile pana se termina :D Asa ca le voi pregati pentru zilele urmatoare :). La una dintre ele am folosit si eu tubulete din aceastea :D hihihi.
    Imi place mult cum arata inramat puzzle-ul. Foarte buna idee cu fluturele - nici nu observasem :)). Credeam ca ai pus nasturelul la floricica :)))).
    Foarte fain proiectul :D
    puuup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău că te-am indus in eroare, eu mi-am propus să fac o temă pe săptămână, de-aia am zis că e pe ultima sută de metri.
      Fluturașul e ușor suprarealist la ce dimensiuni are, chiar mă bucur că ți se pare potrivit. Nu știu cum am reușit să pierd o piesă dar nu e nicăieri.

      Ștergere
  3. da, se potriveste perfect si fluturele si floarea din sfoara. Iar rama din betisoare invelite in hartie e geniala! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Carmen, bețișoarele sunt din hârtie dar sunt goale, nu este nimic învelit în ele. Le-am răsucit pe o andrea dar numai la început, pe urmă se pot face oricât de lungi fără să mai aibă nevoie de un suport.

      Ștergere
  4. Foarte reușit proiectul tău! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere