12 aprilie 2014

Borcanas cu trandafiri

Am o noutate in familia borcanaselor salvate de la cosul de gunoi. Un borcan patrat, ramas de la ness (imi plac foarte mult sticlele si borcanele patratoase). Evident ca nu am hartie de orez, dar m-am gandit sa incerc cu hartie de matase, poate-poate iese ceva. A iesit ceva, dar nu chiar ce as fi vrut. Vi-l arat totusi, poate invata cineva din greselile mele. Am lasat hartia sa faca cute in speranta ca vor arata ca portiunile acelea mai opace din hartia de orez, efectul insa este asa si asa. Se vad cutele, au ramas putin in relief. Una peste alta mie imi place borcanelul, se adauga la colectie. Troneaza pe birou si asteapta sa se ia trandafirii de afara dupa el. 


4 aprilie 2014

Cutia cu vise

E vorba despre exteriorul cutiei, nu despre continutul ei. La interior, e mai degraba o cutie cu maimute :). 
Fiind o cutie mai incapatoare, ramasa de la niste cizmulite, si bine construita, parea numai buna pentru a mai ordina din miile de maruntisuri de care am neaparata nevoie. Dar avea un aspect... Asa ca am pus mana pe foarfeca si am decupat din cateva reviste de care nu mai aveam nevoie imagini cu locuri frumoase, in care mi-as dori sa ajung. De-aia este cu vise cutia. Si o sa ramana vise in continuare. Le-am lipit frumos cu adeziv, le-am lacuit cu lac de parchet, daca se ingalbeneste nu-i nici un bai, devine vintage, am umplut-o cu toate cele si acum de cate ori ma uit la ea imi creste inima. Si visez la vacante exotice...