Am imbracat un globulet din polistiren
in banuti de-aia pe care nimeni nu ii vrea, l-am infipt intr-o
crenguta de salcie contorsionata si l-am cazat intr-o cutie de
conserva vopsita si impodobita cu dantela rustica, modele din acelea
care par lucrate de mana. Numai par, pentru ca le gasesti la magazin
la metru, productie chinezeasca. Dat una peste alta a iesit ceva
dragut, nu-i asa?
Si pentru ca simt nevoia de vorbit pe
langa subiect :) mi-am amintit doua lucruri. Primul ar fi ca nimeni
nu vrea banutii astia, lumea ii refuza daca sunt oferiti rest dar
oricum nu se mai ofera in ultimul timp. Peste tot daca mergi la
cumparaturi "uita" sa iti dea 2-3 banuti, 4 sau chiar 5.
Poti vedea ca au in sertar, dar nu ii dau. Ba chiar iti spun pretul
direct rotunjit in sus. Preturile insa sunt afisate cu ,99 bani in
coada, incat rar se intampla sa se adune o suma rotunda. Eu ii culeg
frumos de cate ori ii primesc, au mai contribuit si altii la
pusculita, si am adunat material de lucru. Ca de cumparat nu poti
cumpara pe ei nimic, daca incerci sa ii dai la magazin iti taie
macaroana: nu imi dati de-aia. Adica ai de plata 1,53 dar sa dai
1,55. Asa, acuma ziceti ca-s zgarcita :) dar prefer sa platesc cu
cardul, cat costa atata se retine.
A doua chestiune e doar o amintire de-a
mea, cu multi ani in urma am citit o carte scrisa de un roman care a
vizitat Japonia, Ogio-san se numeste. O relatare savuroasa si
amuzanta asupra celor cativa ani petrecuti acolo (acum aproape o suta
de ani) din care mi-am amintit, privind globuletul, urarea de Anul
nou: banzai. Pe care el o pronunta bani s-ai
pentru ca i se parea o urare foarte potrivita, iar japonezii puneau
diferenta de pronuntie pe seama accentului strain. Daca primesti
cadou un asemenea globulet de Anul nou ai si bani :)
