De mult imi doream sa scriu o postare despre produsele alternative pe care le folosesc in locul unora dintre cosmeticele clasice. Eu am muuuulte pasiuni, handmade-ul este doar una dintre ele, o alta pasiune este cosmetica.
Nu cea decorativa, ma fardez destul de rar, de obicei pun un ruj pe buze sau nici atat, dar altfel stau lucrurile cu cosmeticele pentru intretinere. Le-am descoperit in liceu, in anii '80, cand de fapt nu prea aveai de unde alege, le-am folosit cu pasiune o vreme, dar dupa ani de uz si abuz de diferite creme mi-am dat seama ca imi e mai bine fara ele. Nu prea fac ele ceea ce promit, am plusat mereu spre creme mai scumpe, crezand ca urmatoarea va fi mai buna, dar am fost dezamagita.
De ceva ani incoace ma tin de un principiu citit undeva, nu pun ce fata ce nu as pune in gura. Si culmea e ca fata mea arata mai bine decat inainte. Nu am avut niciodata mari probleme cu tenul, e mixt si destul de sensibil dar cam atat.
Mergand pe incercare si eroare, am probat si am eliminat unele produse, am ramas fidela altora. Ceea ce folosesc acum constant am adunat intr-o fotografie de grup :)
Nu folosesc creme bio sau "naturale" pentru ca tot contin o multime de chimicale, altfel nu ar rezista pe rafturile magazinelor. Asa ca... in ordinea aparitiei:
1. Ulei de alune. Il folosesc pentru fata, l-am cumparat din Lidl, de la produsele alimentare, pentru ca toate uleiurile vandute la raionul de cosmetice contin, surpriza, un alt ulei ca baza, mineral, uleiul declarat pe eticheta e al doilea pe lista, probabil si cantitativ, iar dupa el mai urmeaza cateva ingrediente cu nume dubioase. Se impaca bine cu tenul meu, cu o mentiune: orice ulei trebuie aplicat pe fata umeda sau chiar uda, altfel intra greu in piele, lasa fata grasa si nu hidrateaza. Il pastrez in frigider si tin o cantitate mica intr-o sticluta din sticla, sa nu deschid zilnic sticla mare. Sticluta mica o tin in baie, pentru ca rece nu intra bine in piele. Am folosit inaintea lui ulei de jojoba si a fost foarte bun, doar ca avea minusurile mentionate mai sus, dar nu simt aproape nici o diferenta intre ele. Am mai incercat ulei de argan, nu s-a impacat nu tenul meu, il ingrasa, de migdale care era asa-si-asa si de masline, la care am renuntat pentru fata dupa ce am aflat ca stimuleaza cresterea pufului de pe fata. Nu vrem sa creasca barba, nu-i asa?
2. In sticluta cu capac verde am demachiant bifazic, pregatit de mine din ulei de masline extra-virgin (merge pentru demachiant, ca se spala de pe fata) si apa de trandafiri, 2 parti apa si una ulei. Il pregatesc in cantitate mica, nu umplu niciodata sticluta pentru ca nu vreau sa rancezeasca.
3. Piatra de alaun. O folosesc de 3 ani, nu se vede sa se fi consumat absolut deloc, parerile despre ea sunt impartite, mie imi place foarte mult. Eu nu transpir exagerat si nu am ramas niciodata fara "acoperire" pe parcursul zilei. Nu blocheaza transpiratia, alunga doar mirosul, asa ca nu e pentru cine prefera antiperspirantele. Eu una nu ma mai intorc la nici un deodorant, oricat de natural ar fi. Ca bonus, nu pateaza absolut deloc hainele si nu lasa nici un fel de urma pe piele.
4. Apa de trandafiri. Din nou de la sectorul alimentar, evident ca cele de la raionul cosmetic au chimicale si sunt mult mai scumpe. Pentru o utilizare comoda o torn intr-un recipient tip spray. Eu o folosesc ca lotiune dupa demachiat si ca baza pentru aplicat uleiul pe fata. Evident, si la fabricarea demachiantului. Am incercat si apa din flori de portocal, se comporta la fel pe fata. Se potriveste oricarui tip de ten si mie imi calmeaza roseata (ten sensibil). Candva consideram ca lotiunea de fata este un produs inutil, inventat sa mai scoata niste bani de la noi, dar cu varsta tenul se deshidrateaza si acum ii inteleg perfect rolul.
5. Emulsie pentru par Steaua Divina. Mie imi cade parul, si de-a lungul vremii mi-au fost de ajutor lotiunile cu petrol. Lotiunea aceasta are doar cateva ingrediente, toate naturale. Daca mai contine si ceva nedeclarat pe eticheta e alta discutie, dar pe mine ce scrie acolo ma multumeste. Va arat eticheta sa judecati singure:
6. Bicarbonat. Il folosesc pentru spalatul parului, asa cum am explicat candva aici, am schimbat doar putin metoda pentru ca acum am parul lung. Pun o lingura de bicarbonat intr-o cescuta de cafea si torn apa calda deasupra pana devine cremos, apoi aplic pe par. Pentru ca bicarbonatul in timp usuca parul, folosesc din cand in cand masti cu ulei de masline simplu sau cu galbenus. Mai folosesc bicarbonatul pentru gomajul fetei si din cand in cand pentru spalat pe dinti.
Continui sa imi pregatesc singura o crema pe care o folosesc pentru fata alternativ cu uleiurile, dupa reteta de aici, dar o aplic si pe maini si pe corp. Din tot ce folosesc eu, asta ii place si sotului meu, o foloseste si el pentru maini si imi aminteste cand se termina ca trebuie sa fac alta.
Pentru corp (piele foarte uscata) alternez crema de mai sus cu ulei de masline. Uneori las uleiul intr-o sticla peste cateva linguri de cafea macinata, il strecor dupa 3-4 saptamani si am un ulei care miroase minunat a cafea. Cafeaua care ramane o folosesc pentru gomajul corpului, cu mentiunea ca are prostul obicei sa infunde vana.
Pentru gomaj folosesc bicarbonat, sare, zahar sau zat de cafea pe fata si pe corp, uneori am chef sa ma rasfat si amestec intr-un borcan cafea, scortisoara, zahar si ulei de masline. Mai aplic masti pe fata numai cu chestii care se pot manca (am incercat si cu argila, dar e prea astringenta pentru mine).
A, si mai am un produs pe care vreau sa vi-l arat se incadreaza oarecum aici: am gasit acum multi ani un piaptan din lemn intr-un magazin japonez, de cand il folosesc nu mi se mai electrizeaza parul. Oricum incerc sa reduc plasticul, asa ca este mai mult decat bine-venit.
Mi-as dori si unul din os cum aveau bunicile mele, dar nu cred ca mai exista asa ceva.
La ce nu am renuntat inca? La pasta de dinti, inca nu m-a convins nimic, mai folosesc bicarbonat dar nu exclusiv, si la gelul de dus. La cel din urma nici nu cred ca vreau sa renunt, stiu ca exista o abundenta de sapunuri solide dar absolut tot ce am incercat imi usuca pielea mai tare decat gelul. Si recunosc, nici nu ma incanta modul de aplicare :)