Încă nu e luna florilor, nu-i așa, luna mai este florar, și totuși azi e sărbătoarea Floriilor. O sărbătoare extrem de veche, posibil cu rădăcini în neolitic, dar știm sigur că o sărbătoreau și romanii. Floralia era sărbătoarea zeitei Flora, și se ținea la sfârșitul lunii aprilie.
Am profitat de bunavointa fetelor sa inscriu articolul pe doua bloguri, la provocari verzi si la transformari creative.
Pentru tema din aprilie aveam deja un proiect început, așa că am găsit momentul optim să îl finalizez. Am folosit două tipuri de cofraj așa că am două tipuri de trandafiri, cei doi pe care ii aveam făcuți sunt din cofraj pentru 30 de ouă, ceilalți din cel de mai jos:
Iata-i și pe cei doi deja existenți:
După două straturi de acrilic, o conturare a petalelor cu culoarea cuprului și un strat de lac, au ajuns să arate așa:
Intentionat am lasau vopseaua usor neuniforma, cu goluri, ca sa aiba un aspect vintage.
Codruța s-a grăbit să îl înhațe pe primul și să se așeze pentru o fotografie, apoi s-a hotărât să schimbe fundalul, parcă nu îi ieșea rochița suficient de bine in evidență.
Să vă arăt toată pleiada, chiar dacă deconspir articolul următor. Da, se vede și coșulețul, dar așa de bine arată așezați acolo... Încă nu am hotărât ce o sa fac cu ei, cel puțin unul va deveni broșă. Și-au schimbat foarte mult textura după vopsire, din gros, moale și pufos cum era cartonul a devenit subțire și tare, seamănă acum cu trandafirii din porțelan. Când am văzut cum au devenit mi s-a părut că ar merge foarte bine pentru o broșă, dar cred că i-ar mai trebui și niște frunzulițe.
Abia acum cand am postat am vazut ca smechera de Codruta nu mi-a restituit trandafirul cu care s-a fotografiat, sunt sapte de toti. Asta e, i-l las sa si-l faca palarie 😂