Nu știu cât de interesant este subiectul pentru alții, dar mie îmi place sa îmi adun amintirile, semne de bătrânețe deh :)
Și sunt mai multe începuturi pentru că am tot început și abandonat, și nici nu sunt sigură că îmi amintesc când am făcut prima dată handmade. In copilăria mică, desigur, numai că pe atunci se numea lucru manual. La grădiniță îmi amintesc cel mai bine că făceam modele simple de origami, care pe atunci se numea tot românește îndoituri din hârtie. Nu auzisem neam de origami. Dar făceam bărcuțe, coifuri, avioane, solnițe din pagini de caiet dar și din hârtie glasată.
Părinții mei mi-au cumpărat Sa țesem frumos pe care l-am folosit complet in scurt timp, și un joc cu broderie, i-am uitat denumirea. Cred că atunci am ținut prima dată acul in mână. Dar cusutul nu îmi era străin pentru că bunica maternă cosea cu drag și spor, cum se cosea pe vremea aceea mai ales la sat, fețe de masă, perne decorative, laturi de perete (așa se numesc la noi carpetele), tot felul de protecții decorative pentru întrerupătoare (va mai amintiți de ele?) perdeluțe decorative care se atârnau in partea de sus a ușilor interioare. Îmi amintesc cu drag cum mergeam cu ea la femeile din sat care aveau un model nou de cusut, cum scotea modelul pe hârtie, cum mergeam la magazin sa aleagă ațele, cu câtă grijă cântarea ce și cât sa cumpere, pentru că avea bani foarte puțini. Și îmi amintesc și de o situație aparte, o vecină care a refuzat să îi dea un model de față de masă, se întâmplau și de-astea.
In clasa întâi, draga mea învățătoare a cumpărat etamină, fire roșii și negre și a croit și tivit cu mâna ei ștergare pentru toți cei 28 de elevi. La orele de lucru manual, cu îndrumarea și ajutorul ei am cusut cu toții ștergare decorative cu model tradițional, la care ne-a pus ea franjuri pentru că noi eram prea mici. Acasă la ai mei, într-un dulap, încă există acel ștergar, dar a stat mulți ani pe perete deasupra unei farfurii de lut.
Haha, și nu o sa uit niciodată cum in clasa a șaptea diriginta m-a obligat să îmi tricotez o cordeluță și să o port.
Tot pe la vârsta asta mi-am făcut coliere din sâmburi de mere și din conuri de tuia, dar am renunțat repede la ele pentru că se uscau și își pierdeau forma. Și din paste prăjite să fie colorate. Și niște obiecte decorative din scoici, dar nu le mai am. Și mereu îndoiam hârtia cu tatăl meu, și el pasionat de origami. Mi-a cumpărat și o carte cu modele de origami, singura pe care a gasit-o.
Cândva pe la 10 ani bunica mi-a pus și croșeta in mână și m-a învățat punctele de bază și modele simple. Cu andrelele am învățat să lucrez tot de la învățătoare, dar nu m-au pasionat până după 90 când a apărut mohairul. La cât eram de subțirică atunci și cu înălțimea mea fantastică din 300g îmi făceam o bluză in câteva zile.
Tot în școala generală am participat doi ani la un cerc de pirogravura. Eram la o școală de la țară în anii comunismului, dar aveam in școală o învățătoare tânără și entuziastă care a organizat acest cerc cu puținii copii doritori și deținători ai unui aparat de pirogravura.
Din păcate sursele de informare pe atunci erau cărțile, foarte puține și greu de găsit, și eventuala bunăvoință a cuiva care cunoștea tehnici/modele și era dispus să te învețe. Asemenea oameni erau greu de găsit și își păzeau cu gelozie secretele. Când am împrumutat de la o prietenă o carte cu modele de macrame am reușit să învăț să lucrez cu sfoara și am făcut o decorațiune de perete și câteva suporturi pentru ghivece suspendate. De la sora mamei mele am învățat să lucrez faimoasa dantela românească, point-lasse. Era încă la modă și mi-am rotunjit veniturile mici pe atunci lucrând garnituri.
Apoi... a apărut și la noi internetul și a început să se găsească tot mai multă informație, e drept că în principal în alte limbi. Cunoașterea limbii engleze a fost neprețuită atunci :)
Acestia sunt cerceii pe care ii visam si nu ii gaseam nicaieri
Apăruseră și câteva magazine online cu materiale pentru handmade, și în 2011 am făcut prima comanda cu scopul expres să mă apuc de bijuterii. După prima comanda a urmat repede a doua pentru că mi-am dat seama că am comandat ce mi-a plăcut cum arată dar nu aveam nimic care să se potrivească, sa pot închega ceva. După a doua comanda am reușit să îmi fac o pereche de cercei după care tânjeam de mult dar nu găseam nimic asemănător in comerț. (V-am spus vreodată că sunt obsedată de cercei?) Am făcut de fapt o mână bună de cercei pe care i-am arătat colegelor, care i-au cumpărat aproape pe toți. Am făcut o nouă comandă, alți cercei, coliere, brățări.... Am cumpărat organza și am făcut broșe, apoi am trecut la tot mai multe tehnici pe măsură ce au început să se găsească materiale. Decupaj pe sticle, cutii de bijuterii, bijuterii din piele, am cochetat și cu sârma, origami, am descoperit lutul și matrițele din silicon...
Ce mi s-a lipit de suflet este reciclarea, indiferent de tehnica folosită. In această aventură l-am molipsit și cooptat și pe soțul meu, care și el are pasiuni asemănătoare. Îmi toarnă forme din gips, îmi grunduiește sticle și îmi lucrează cutii din lemn, îmi repară tot ce se strică și mai ales mă încurajează tot timpul.
Cum încap în casă de materiale? :) Nu prea încap, apartamentul este mic și materialele multe, dar cu bunăvoință ne înghesuim :) Mi-am promis că nu mai cumpăr materiale până nu lucrez ce am, tentația e mare dar am reușit să mă abțin in proporție de 90%. Cum nici mult timp nu am, am cu ce lucra ani de zile. Munca asta a ajuns sa facă parte din mine, nu știu spre ce tehnici o sa merg in viitor dar știu că întotdeauna voi lucra ceva, e cea mai buna relaxare pentru mine. Tine loc de psiholog :)
