Anul trecut am avut senzatia ca toata lumea merge la Cascada Cailor. Ca un facut, era plin pe fb de fotografii postate de o multime de cunoscuti in fata cascadei. Desi nu suntem noi genul care sa ne luam dupa multime, ne-au placut imaginile si am ramas cu dorinta sa ajungem si noi acolo. Si am ajuns anul acesta, la mijlocul lui iunie, pe vreme caniculara si cu vijelii. Nu cea mai potrivita pentru munte, dar atunci am avut trei zile libere legate, ca la mine e o poveste intreaga cu zilele de concediu. Ne-am facut noi un program frumos cu ce o sa facem in cele trei zile, dar s-a ales praful de el din cauza conditiilor din teren.
Concret? Toata lumea (de pe net) zice ca traseul e accesibil, asa ca am luat-o de buna. Chiar langa pensiunea noastra era un indicator care iti arata un omulet simpatic mergand si scria langa el 1h. Fara numar de km, ca doar toti avem aceeasi viteza. Bun, o ora de mers nu e mare lucru, hai la drum! Mergem noi o ora numai cu soarele in cap, eram tot pe langa padure dar umbra ioc pe drum, urcus accentuat, drum de la rau la foarte rau sau chiar lipsa pe alocuri, pana cand se innoreaza si aproape ca incepe ploaia. Ne mai intalnim si cu niste oameni care coborau si care ne spun ca suntem aproape de jumatatea drumului, moment in care am decis sa ne intoarcem. Eu oricum nu mai aveam suflu, se facuse aproape intuneric din cauza norilor si daca as mai fi urcat nu cred ca as mai fi fost in stare sa cobor. Am urcat de doua ori pe jos la Sfinx in Bucegi, am mers in martie 20 km prin Valencia, dar aici nu am rezistat. Bun, cica e traseu usor! Pana ne-am intors a fost seara de-a binelea oricum si ploua deja.
A doua zi ne-am prezentat la telescaun, drumul cu telescaunul a fost superb, as mai fi facut o tura, dar a trebuit sa coboram. Indicatoare nu erau dar ne-am luat dupa restul lumii, am mers prin iarba pana am ajuns la un drum care se bifurca, si unde erau doua indicatoare, unul spre cascada si altul spre Lacul Stiol. Din nou, fara distanta. De data asta nici macar cu o aproximare orara a distantei. Din nou despre gura lumii: am tot auzit ca e preferabil sa mergi la lac ca acela e drumul mai lung si pe urma spre cascada ca e floare la ureche. Cum cel mai tare ne doream sa vedem cascada am luat-o direct spre ea si bine am facut. Am coborat vreo jumatate de ora pe un drum cu portiuni in pante foarte abrupte (la urcare am mers pe acolo in unghi ascutit :) si din nou numai cu soarele in cap. Zic acum si de urcare ca aia ma doare: cred ca am urcat vreo ora, am murit de cald si de sete, am gasit fix o banca la jumatatea urcusului sa ne putem odihni un pic si sus spre final era un foisor.
Cascada in schimb e impresionanta cu cei 90 de metri inaltime, chiar daca curgerea apei nu este continua. Odata ajuns acolo poti sa te catari pe stanci pana la o treime din inaltimea cascadei pe un traseu amenajat dar deloc confortabil, dar unii curajosi (sau inconstienti, datorita echipamentului lor - sandale, slapi si pantaloni scurti sau fustite) se catarau pana mai sus de jumatate de dragul unui selfie. Daca vrei sa te odihnesti ai in sfarsit umbra, la baza cascadei este o poienita unde te poti aseza pe iarba sau pe trunchiuri cazute. Sunt si 2-3 bancute, dar multimea oamenilor este coplesitoare. Sau cel putin asa a fost duminica, in plin sezon. Nici acolo nici pe drum nu gasesti vreun magazin sau chiosc de unde sa te te poti aproviziona cu apa sau mancarem asa ca e bine sa iti duci suficient cu tine (si e foarte bine ca e asa).
Pentru ca am stat cateva ore acolo, plus orele de pe drum (15 minute pana la telescaun pe jos, asteptarea la telescaun, 17 minute drumul pe telescaun, aproape o ora in jos si mai mult de o ora in sus) nu am reusit sa mai mergem si la lacul Stiol, asa ca am ramas doar cu cascada. Am inteles ca debitul apei depinde si de nivelul ploilor, dar cum in iunie abia se terminasera ploile diluviene care au inceput in aprilie a fost spectaculoasa.
La mijlocul lui iunie sus in Muntii Rodnei inca era zapada.