Tot mai leneșă mă fac la scris pe blog, of procrastinarea asta :) bine, responsabil este și un job full time combinat cu naveta pe drumul care a ajuns cel mai aglomerat din țară, care îmi înghite peste 3 ore pe 15 km. Ok, în timpul școlii, dar e cam tot timpul :)
Așa, și acum că m-am justificat destul :) urmează fotografii din concediul din toamnă, pentru prima dată în Turcia. Asta pentru că noi nu suntem turiști de all-inclusive și agențiile asta oferă în Turcia, iar zbor direct din Cluj nu este sa mergem pe cont propriu. Și cu trambalit prin alte orașe nu ne convine că avem puțin timp disponibil și nu mai avem energia din tinerețe. Astea fiind zise, mie mi s-a pus pata că vreau sa vad Pamukkale, așa că ne-am îndreptat spre Side. Vorba vine Side, de fapt stațiunea se numește Evrenseki și mai ai până în Side.
Nu o sa vorbesc despre luxul din hotel că nu ăsta e scopul postării. O sa spun doar că în afară de shopping nu prea aveai ce face seara din păcate, ne-am tot plimbat pe străzi și ne-am fotografiat cu mulțimea de reprezentări de pe stradă, parcă nu le-aș zice chiar statui.
Shoppingul ne-a dezamăgit pentru că nu am găsit absolut nimic autentic, de exemplu as fi vrut un parfum turcesc dar erau numai fake-uri ale celor occidentale. La fel și la haine, mai visam la un sal de cașmir, de mătase sau așa ceva. Pofta-n cui, era plin de treninguri, tricouri și adidași fake.
Dar sa nu uitam de ce ne-am dus de fapt acolo, peisaje și ruine. Yap, de la un concediu vreau in primul rând mare și ruine :)
Am luat într-o seară un microbuz din fața hotelului și ne-am dus în Side. 8 km și 20 de minute pentru că are multe opriri, plin și gălăgios. Ultima stație este chiar lângă ruine.
Am rămas surprinsă să văd urmele unui mare oraș pentru că mă așteptam la ceva micuț. Două ore ne-am plimbat pe aleile orașului grecesc, printre urmele locuințelor și atelierelor și ale templelor. Am admirat de la distanță și agora care este in spatele unui gard și în cele din urmă am înțeles că pentru a intra acolo trebuie sa plătești o taxă care oferă acces și în muzeu. Cum nu știam de existenta muzeului nu ne-am interesat nici de program. La ora 6 când am vrut sa intrăm se închidea, era deja seară. Oricum nu aveam lire turcești și era singurul loc care nu accepta altă monedă. In rest, bani sa fie că îți făceau rapid conversia.
La un moment dat foșnea ceva prin iarbă. Două broscuțe se plimbau și ele liniștite, fără frică de oameni.
Știu, tot ruine sunt și în continuare dar din altă poveste. Sunt urmele orașului antic Hierapolis, vecin cu Pamukkale.
Fiind excursie organizata (distanta e de vină) nu am putut sta cât am fi vrut așa că l-am privit de la distanță. Se lucra de zor la restaurare, când am trecut noi pe acolo tocmai așezau o statuie imensă și strălucitoare in amfiteatru.
Am ajuns și la Pamukkale, Castelul de bumbac, unde din păcate am avut numai două ore la dispoziție. Drumul a durat 6 ore pe sens, au fost și opriri la cumpărături dar nimeni din micul nostru grup nu a fost interesat, toți am fi preferat sa stam mai mult la Pamukkale pentru că este cu adevărat un loc unic.
Când te vezi lângă un camp de calcar murdar te întrebi dacă asta e tot. Pentru că ghidul te lasă baltă te uiți ce fac ceilalți și îi imiți. Pe niste scări de lemn și în jurul lor ne-am lăsat sandalele, este alunecos dar ești mai în siguranță desculț. Nu foarte, am văzut câteva căzături in cele doua ore. Eu mi-am uitat acolo și pălăria de soare, cam greu fara ea pentru că soarele era orbitor și fierbinte și reflectat puternic de apă și de suprafețele albe. Erau sute de oameni de toate națiile dar am găsit două ore mai târziu pălăria langa sandale.
Ni s-a spus sa ne luam costume de baie și prosoape dar nu le-am putut folosi. Ești pe o suprafață înclinată și destul de tăioasă pe care curge apa termală, nu este nici un punct uscat unde sa poți lăsa geanta. Slipul îți e de folos numai dacă ai venit cu pantaloni lungi, că trebuie să îi dai jos sau ii uzi până peste genunchi. O crema bună de protecție solară e indispensabilă, și noi am fost acolo în ultimele zile din septembrie. Nici nu vreau să mă gândesc cum e vara.
Ești practic pe versantul unui munte și jos este un lac cu apa azurie pe care te poți plimba cu vaporașul. Până jos sunt zeci de terase de calcar cu apa termală in ele, nu e calda cu adevărat dar e termală. Sub razele soarelui de dimineață și la orele amiezii are o culoare incredibilă, greu de surprins in fotografii din cauza ultravioletelor.
Se coboara doar pe margine și e destul de periculos, te taie la picioare, aluneci și ești pe marginea unei râpe adânci, fără balustradă și prin aglomerație. Așa am descoperit că românii sunt mici copii la îmbrâncit pe lângă chinezi :)
Și ajungi într-un final la bazinele alea fotogenice care m-au determinat să merg la Pamukkale.
La ieșire am dat o raita și la bazinele antice. Arată superb și apa e ca și cristalul, dar te costă 10 euro sa te îmbăiezi in aglomerație așa că nu mersi. Sunt bazinele anticului Hierapolis, funcționale și acum. Cu cabine de schimb și dusuri, o cafenea, tarabe cu suveniruri și multă înghețată.
Înghețată merită o mențiune specială, este foarte buna și vânzătorii fac tot felul de giumbușlucuri, durează până pui mâna pe ea. E amuzant dar nu și când ești contra cronometru, că mine in acel moment.
As zice că și drumul merita o mențiune specială, am făcut peste 200 km pe o autostradă în munții Taurus perfect întreținută, cu sensuri giratorii tot la câțiva km. Fără opriri nu cred că făceam mai mult de 3 ore pe tot drumul, inclusiv zona aglomerată dintre Antalya și stațiune.
Cu asta ne-am ocupat serile in care nu am fost plecati, după masă de seară ne plimbam pe plaja până noaptea târziu și admiram apusul. Seară de seară cerul era în flăcări și plaja era plină de curioși :)
Da știu că hotelul avea entertainment but it's not my cup of tea. My cup of tea e natura, și Antalya are ce oferi la capitolul acesta.
