Rochițe capucino pentru zile de toamnă

 A venit toamna, a început școala! Ocean s-a întors la școală cu o ținută nouă, o rochiță in culoarea cafelei cu lapte, capucino adică. Cred că așa ceva se numea mai demult "sare și piper". Recunosc că nu m-am priceput niciodată la numit culorile in felul acesta. 

Povestea rochiței este cam așa: căutând culori de toamnă printre ghemele mele vechi am văzut două care păreau să meargă combinate, unul de bumbac crem in vreo patru fire, nu am numărat, și unul garofița, foarte subțire, maro închis cu alb. S-au combinat foarte bine împreună, dar evident că s-a lucrat greu combinația, tot scăpam câte un firicel de pe ac, și se agăța firul buclat. 

Ca să fie toate perfecte și să termin târziu, lucrând după ureche am făcut o rochiță mult prea largă pentru Ocean, care este foarte subțirică. Pentru că am oroare să stric, eram deja pe la talie, am adus-o și pe Ilincuta și i-am făcut ei rochița. Ea are o siluetă mai de copil, este ușor mai plinuță, și îi vine foarte bine. Apoi am lucrat alta pentru Ocean, la care am făcut mici modificări în model. Evident că nu mi-am notat nimic, am lucrat după ureche și probând întruna, așa că tot am bătaie de cap dacă vreau să mai fac altele.

După cum vedeți, ele s-au întâlnit undeva pe drum, s-au luat de mână și au plecat împreună spre școală. Arată ca două surori îmbrăcate aproape la fel, și mai au și bentițe in păr identice, făcute dintr-o danteluță rustică foarte îngustă. 

De astăzi au venit ploaia și frigul, așa că le vor prinde foarte bine rochițele grosuțe cu mâneci lungi la școala pădurii. 

Reflexii in oglinda - candela dintr-un borcan vechi

 Tema transformarilor creative din aceasta luna mi-a oferit ocazia sa folosesc un borcan din acelea din vremurile comuniste, cand la noi borcanele cu filet erau inexistente. Nu stiu de ce or fi pus interdictie pe asa ceva, dar de fapt era interdictie cam pe toate comoditatile. Cu filet aveam cateva de la maslinele Krinos, odata la un an-doi reusea tata (el era responsabil cu cumparaturile) sa cumpere cate un borcan, si dupa ce mancam maslinele una-doua odata, sa tina mai mult, pastram borcanele ca pe ceva foarte valoros. 

Nici din acestea fara filet nu era usor sa iti aduni, nu se gaseau de cumparat decat cu "ceva" in ele, si de multe ori nu le puteai cumpara daca nu dadeai borcan la schimb. Cel putin in anii 80, de cand tin eu minte lucruri de-astea. Foarte mica fiind nu ma interesau :))) . Si mai aveam si de dus la scoala anual un numar de sticle si borcane, de fapt le duceam la magazinul din sat, ne adunam toti din scoala acolo, si primeam bani pe ele. Un leu pe borcanul de 400 si 2 lei pe cel de 800. Vesnic se suparau mamele ca raman fara borcane, erau esentiale pentru ca "pusul pe iarna" era o necesitate, nu o joaca. In ultimii ani din deceniul 8 in judetul Cluj magazinele erau absolut goale. Borcanele astea le acopeream cu celofan, care si el era greu de procurat, si ungeam gura borcanului cu albus sa se lipeasca celofanul, apoi legam cu ata. Unul tinea degetul, altul lega cat de strans se putea. Apropo de celofa, cand eram in clasa a VI-a, in 86, am fost in excursie cu scoala la Bucuresti si trecand pe langa un magazin am vazut coada. Ne-am asezat cu totii la coala, peste 30 de copii si profesori, si apoi am intrebat "ce se da". Chiar asa, nu ce se vinde. Se dadea celofan, 4 coli de persoana, pliculete cu scortisoara si ciocolata chinezeasca de 50 de grame, tot 4 de persoana. Am cumparat de toate si ne-am dus frumos acasa din excursie cu celofan si scortisoara. Ciocolata nu ne-a tinut atat :))))

Am avut peste 100 de asemenea borcane, am salvat vreo 30 maxim, restul le-a aruncat mama dupa ce au aparut cele cu capac si a avut destule, undeva prin 2000. Am facut diverse organizatoare cu ele, a avut Rux o tema ofertanta, "borcanase dragalase", si o singura candela daca bine tin minte. Asadar, candela de astazi a dat o noua viata unui asemenea borcan, si a oferit si niste reflexii in oglinda foarte bine-venite. Am folosit vopsea de creta aplicata cu buretele, de aceea are acest aspect cu buburuze, iar pentru fereastra am decupat o frunza din hartie, am udat-o si am fixat-o asa pe borcan, dara sa fie nevoie de lipici. Dupa vopsire a fost asa de bine lipita ca abia am scos-o, cu cate un pic din margini, pentru ca vopseaua a format o pelicula. 

Miercurea fara cuvinte - culegatoarea

 

Miercurea fara cuvinte este gazduita de Carmen

Fotografii din arhiva personala.

Reflexii în oglindă - apus de august

Jocul reflexii în oglindă este gazduit de Carmen

Fotografii din arhiva personală.

Miercurea fără cuvinte - fluturaș

 

Miercurea fără cuvinte este gazduita de Carmen

Fotografii din arhiva personală.

Felicitare cu bucățele de sticlă

 Bănuiesc că știți sticla numită sea glass, cioburi șlefuite și matuite de apele mării. Uneori am găsit așa ceva pe plajă în Grecia, majoritatea sunt de pe aceeași plajă din Creta. Sunt amintiri din vacanță, așa cum cere tema de săptămâna aceasta a provocărilor verzi. Când le-am adunat nu știam ce să fac cu ele, dar mi-au plăcut. Nu am găsit prea multe, după cum o să vedeți, și abia acum am făcut ceva cu ele. Din nou nu este o idee originală, am văzut o imagine care mi-a mers la suflet și am reprodus-o. S-a potrivit la țanc și cerința transformărilor creative de a realiza o felicitare cu sticlă, altfel făceam un tablou. 

Mai jos o vedeți pe Ocean răscolind entuziasmată printre cioburi și încercând să se hotărască ce bucățele o să folosim.