Ultimele kusudama pe care le-am realizat, prima din patrate de 9 cm iar ultimele doua din patrate de 7 cm. Poate pentru ca este primul model pe care l-am invatat, imi este cel mai drag si desi initial din hartia cu note muzicale era planificat un venus, pana la urma a iesit morning glory.
27 martie 2013
24 martie 2013
Cutiuta cu dantela
Noua provocare verde m-a lasat usor in deriva, hm... dantela... imi place sa o vad, dar nu sa o port, asa ca am tot asteptat o idee. Care a venit pana la urma, cand am golit o cutie uriasa de chibrituri si nu ma induram sa o arunc. E mare, se poate folosi pentru a pastra in ea diverse nimicuri, dar ii trebuia o fata noua. Cu o coala de hartie care a trecut prin cafeaua mea de dimineata pentru a fi mai sic, o floricica dintr-un rest de material de la o bluza si doua bucatele de dantela, a devenit mult mai atragatoare, nu mai este nevoie sa stea ascunsa intr-un sertar.
Asa ca noua mea cutiuta si-a luat inima in dinti (si nasul la purtare) si s-a inscris pe http://provocariverzi.blogspot.com, mandra nevoie mare.
23 martie 2013
Bijuterii din sarma
Din cupru emailat, deocamdata. Crosetata, in prima si ultima fotografie. Coiling gizmo, la mijloc. Imi place foarte mult cuprul, se preteaza la mai multe interpretari decat argintul, si parca merge mai bine la tinutele de zi, casual dar si romantice. Are o culoare calda, sarma emailata este mai roscata, mai inchisa la culoare decat cuprul simplu, iar ca bonus nu oxideaza.
20 martie 2013
Reciclarea unui bec
Rascolind prin calculator, am gasit o poza din vara si m-am gandit sa va arat ce se poate face cu un bec ars. Am mai spus ca sunt un mare fan al reciclarii, trebuia sa le gasesc o utilizare si becurilor arse. Recunosc ca am avut noroc si cu sotul meu, care a taiat becul frumos, eu nu as fi reusit nici intr-o mie de ani, dupa care am pus in interior granule colorate de la florarie si apa. In ele traieste (inca mai traieste, chiar a crescut putin) un firicel de aloe. Si ca sa fie bal pana la capat, suportul becului este si el reciclat, e taiat dintr-o rola de hartie igienica.
17 martie 2013
Handmade fascinator
Ador cuvantul acesta, fascinator... Suna atat de sofisticat, si ma duce cu gandul la ceva ce atrage atentia, concentreaza privirile. Unele modele exact asta si fac, pot deveni punctul central al unei tinute elegante.
Am lucrat vara trecuta patru bucati, pentru patru domnisoare de onoare, culoarea a fost alegerea lor, iar modelul alegerea mea. se pare ca a fost o buna colaborare, au fost incantate de ce a iesit (si eu la fel):
Din satin, voal in doua nuante, dantela si perlute. Cred ca au cam 15 centimetri lungime, nu le mai am sa le masor, dar ca domnisoara de onoare vrei sa atragi atentia, nu vrei ceva care se pierde in decor, nu?
20 februarie 2013
Fluturasi din o mie de margele
Poate nu chiar o mie, recunosc ca am cam exagerat... Trebuia sa fac si niste martisoare, nu? Sa vina mai repede primavara, mai ales ca astazi a nins de ziceai ca vine Craciunul, nu 1 Martie. Pentru ca flori am tot facut in ultimul timp si zana primaverii nu s-a lasat pacalita, m-am gandit sa o momesc cu cativa fluturasi:
Din margelute de nisip de 3 si 2 mm insirate pe sarma din cupru emailat, cu ace de brosa pentru a putea fi purtati si dupa 1 martie, fluturasii abia asteapta sa fie etalati. Singura mea problema este pe care sa-l port, toti imi plac la fel de mult, dar trei odata nu mai port de prin scoala generala...
9 februarie 2013
Kusudama Electra si crini
Am finalizat o noua kusudama, modelul este Electra si am accesorizat-o cu crini roz si portocaliu pal. Imi place foarte mult pentru ca se poate crea o varietate mare de modele, in functie de ce alegem sa adaugam la Electra. Pentru inceput crinii mi s-au parut o alegere mai sigura, mai facusem crini si imi ajunge un element nou odata.
4 februarie 2013
25 ianuarie 2013
Trandafiri rosii
Chiar daca timpul liber pare de negasit, nu ma pot abtine si printre picaturi invartesc o bucatica de hartie sau insir niste margelute. Decoratiunea de astazi e facuta din servetele de hartie rasucite in forma de trandafiri, lipite pe un glob. Acum sa iau la puricat obiectul, nici nu stiu cum sa il numesc, in engleza ii spune pomander dar nu stiu sa existe o denumire romaneasca: pentru am vrut sa fie globul din materiale reciclabile, l-am facut din cataloage de magazin, si pentru ca nu am avut suficienta rabdare, nu e chiar glob. Nu ca n-as fi vazut asta de la inceput, dar m-am gandit ca dupa ce il acopar cu trandafirii o sa arate rontund, nu stiu ce logica a fost in capul meu. Bineinteles, nu este perfect rotund, dar am deja hartie creponata pentru alte doua decoratiuni la care voi folosi globuri din polistiren.
O fi el imperfect, dar eu sunt tare mandra de el:
16 ianuarie 2013
Cercei cu margelute
Nu stiu cum se face ca, dupa ce m-am hotarat sa incep un blog axat in primul rand pe bijuterii handmade, am tot lasat bijuteriile la urma. Mereu mi s-a parut altceva mai interesant, poate pentru ca imi plac lucruri foarte diferite unele de altele (chiar daca toate se inscriu in sfera handmade), si acum am zis ca asa nu se mai poate, musai sa scot in fata si niste bijuuri. Pentru inceput, cercelusi cu margelute si pietricele:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


