9 martie 2014

Cutiuta shabby chic

Prima mea cutiuta in tehnica servetelui. Cu destule imperfectiuni, dar macar stiu ce sa nu fac la fel la a doua. Am dat doua straturi de bait, patru straturi de acrilic, si am lipit servetelul. Apoi am smirgheluit bine, da bine, ca nu vroia sa plece acrilicul nici in ruptul capului, si am aplicat trei straturi de lac. Am aplicat acrilicul cu pensula, pentru ca am vrut sa am dungi orizontale de vopsea, mi s-a parut mie ca se integreaza in tema de "vechi". 





Iar fundul cutiei l-am captusit cu tafta visinie, pentru ca vopseaua simpla mi se pare mult prea seaca (o idee preluata de la ghemuletul incalcit). Nu am mai adaugat si un chenar pentru ca cutiuta mea este mica, mica si nu mai aveam spatiu. Ati observat ca in general cutiutele care se gasesc peste tot de vanzare nu au interiorul decorat? De cele mai multe ori nici nu apar deschise in fotografii, vezi doar exteriorul. 



O sa fac cat de curand si un tutorial cu poze, pentru ca mi s-a parut mie ca unele sfaturi pentru care se insista in alte tutoriale nu au nici un fundament. Acuma nu inseamna ca am facut o cutiuta si sunt experta, dar un sfat regasit peste tot m-a incurcat cu deosebire, m-a tinut in loc cateva zile si mi-a tocat nervii. Poate ca experienta mea va fi de ajutor si altor incepatori. 

4 comentarii:

  1. Trebuia sa folosesti ceara.Sti de ce?AM facut la fel si eu.Aceeasi gresala.Am sarit peste ceara si am smirgheluit pana am dat de lemn(cum ai facut si tu) .ori nu trebuie asa.Intr-e stratul inhis ...de baza si cel de deasupra trebuie sa folosesti ceara(ceara de la lumanarile PASTILA...celelalte sunt praf...dai asa..direct pe cutie pe muchii,colturi etc) si apoi aplici ultimul strat de vopsea...iar cand dai cu smirghel(cel mai fin) se v-a lua frumos in locurile cu ceara.

    Iarta-ma ca ti-am zis dar am patit EXACT acelas lucru...dar exact acelas lucru..
    Mie imi place cutia ta la nebunie...Ce frumos ai aplicat servetelul,fara cute fara nimic...Eu inca nu m-am jucat cu servetelul pe o cutie...doar pe mici tag-uri dar as vrea sincer sa imi iasa atat de bine ca tie.Este suuperba cutia ta si nu pot decat sa te roog sa continui pentru ca iti iese minunat!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Ghemulet, am citit de ceara si la tine pe blog, dar bineinteles ca numai dupa ce am dat cu acrilic. Ca pana acum ti-am admirat cutiutele, dar se pare ca am citit in diagonala. Sa stii ca m-am tot uitat la tine ca parca altfel arata zona invechita, dar m-am grabit si nu am avut rabdare sa citesc cu atentie. Oricum, urmeaza o cutie cu tema nautica, o sa dau cu vopsea albastra, ceara apoi alb, sper sa iasa.
    Multumesc pentru sfaturi, esti o scumpa!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dar vezi tu...in afara de faptul ca la tine se vede lemnul...shabby-ul tau a iesit de invidiat...Pe cuvant!Dam cu ceara pe ici pe colo la intamplare dar al tau..a iesit suuuper de tot...Exact unde trebuie...si muchia din stanga de pe capac este suuper de tot...Cred ca ai un talent aparte pentru decoupage.Eu am facut doar shabby la cutii si crede-ma..prima mea cutie a fost un dezastru...o zi frumoasa draga mea.
    Un link pe care mi l-a recomandat si mie cineva foarte bun cu idei super si practice:

    http://www.inspirello.pl/

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc, acum lucrez la alta cutiuta, sper ca va arata mai bine cu ajutorul tau.

    RăspundețiȘtergere