Cetatea Rasnovului era un alt obiectiv la care doream sa ajung in zona Brasov - Sinaia, asa ca i-am dedicat o alta zi din concediul nostru, impreuna cu pestera invecinata. Este o cetate, nu un castel, asa ca intre zidurile ei se adapostea candva o intreaga comunitate, iar in vremurile de restriste primea si taranii din satele invecinate. Ai ceva de urcat, dar merita sa faci urcusul pe jos pentru ca drumul prin padure este relaxant, pana la urma esti in vacanta si nu te grabeste nimeni, urci in ritmul tau. Cand se termina padurea cetatea iti apare in fata in toata maretia ei.
Ca sa ajungi inauntru trebuie sa treci pe sub doua porti inchise cu grilaj si cu usi masive de lemn.
Apoi esti liber sa cutreieri stradutele cetatii, inguste si in panta accentuata, sa arunci o privire in interiorul casutelor minuscule insirate de ambele parti ale drumului si sa-ti imaginezi farmecul dar si greutatile vietii din alte vremuri de pe aceste meleaguri. In interiorul cetatii se desfasura un fel de targ al mesterilor traditionali, dar in unele casute functioneaza si magazine permanente care au firma afisata la intrare. Cumva, asta da o impresie de viata cetatii, chiar daca majoritatea caselor sunt in ruina simti pulsul vietii.
Coboram catre piata centrala a cetatii, casele sunt mai mari, mai spatioase si complet restaurate.
Una dintre incaperi gazduieste o expozitie eclectica de obiecte vechi, de la unelte, arme, vase, costume, pana la monede, bancnote, fotografii, documente si obiecte de folosinta personala.
Dupa cateva ore petrecute in cetate am coborat si ne-am indreptat spre Pestera Cetatii aflata la 1,5 km distanta. Acolo lasi masina intr-o parcare si din nou ai de urcat prin padure, pentru mine a fost destul de obositor pentru ca nu am antrenament dar am savurat la fiecare pas verdele incredibil pentru sfarsitul lunii septembrie (noi venind dintr-o zona mai arida unde nu prea mai vedeam nimic verde la ora aceea) si chiar la un moment dat ne-am oprit sa inregistram cantecul pasarilor. Pestera are ceva vizitatori dar destul de putini, poate si pentru ca a fost abia de cativa ani deschisa publicului si inca nu stiu multi de existenta ei.
Se viziteaza numai cu ghid iar vizita dureaza 20 de minute, cam putin pentru gustul meu pentru ca nu stii cum sa te imparti intre atentia acordata explicatiilor ghidului, admiratul sirurilor nesfarsite de stalactite si stalagmite si parcurgerea unui traseu abrupt si alunecos. Evident ca pestera este mult mai mare decat portiunea amenajata, dar pentru cei aventurosi si care nu sufera de claustrofobie se poate parcurge un alt traseu, de nivel profesionist, bineinteles insotit de un speolog si echipat corespunzator. Daca bine am retinut este vorba despre 200 de metri care se parcurg in doua ore, asta ca sa va faceti o idee despre gradul de dificultate.
Aproape de iesire unul dintre cei care au lucrat la amenajarea pesterii a sculptat silueta unui calut in calcar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu