15 mai 2023

Brăduț auriu

 Știu că nu este tocmai de sezon, dar eu oricum am o mică obsesie cu brăduții, vremea e de noiembrie, așa că... 


Am folosit o mică revista/pliat de la zilele orașului de anul trecut și am făcut un brăduț. Modelul este simplu, am mai făcut câțiva și anii trecuți, dar nu aveam nici unul auriu. De fapt nuanța este cupru, nu e chiar auriu, dar mi se pare festivă. In copilărie aveam două papiote cu fir metalic, unul era cupru unul argintiu, nu știu ce metal, erau laminate sub formă de panglică, și cu mare efort că se încâlceau mereu le înfășurăm pe brad in spirală. Erau ultima podoabă pusă și prima luată jos, nu știu ce s-a întâmplat cu ele dar îmi plăceau foarte tare.
Deși paginile sunt grosuțe s-au înmuiat din cauza vopselei acrilice aplicată cu pensula așa că arată ușor șifonate. Nu mai șifonate decât fundalul, știu, 🙆 dar chiar nu mai aveam timp și pentru călcat. 



Am o imagine și fără sifonaturi dar parcă verdele pune mai bine in evidență nuanța de cupru. Pentru vârf am înfipt un ac de la un buchet de flori in care am prins o mărgea mare albastră. Mărgeaua provine dintr-un colier pe care l-am demontat pentru că oricum nu as fi purtat ceva atât de voluminos. 

Evident că nu am și o fotografie cu pliantul înainte să mă apuc de lucru, mi-am amintit abia când vopseam brăduțul.
Postarea este înscrisă la rubrica transformări creative de le blogul Explorator prin viață


9 comentarii:

  1. Deși am mai văzut acelasi model de brăduți în repetate rânduri, nu am incercat niciodată să fac.
    Mie îmi place cum ți-a ieșit. Dacă nu ziceai că paginile sunt puțin sifonate, nici nu observam.
    Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place modelul insa si culoarea. O tenta cuprata e foarte eleganta. Nici eu nu am facut asa ceva. As incerca unul mititel si pus pe un mic soclu, care sa devina decoratiune de pom.
    Felicitari pentru bradut! Pupici! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o idee foarte bună cea cu agățatul in pom, acum mi-ai dat de lucru, trebuie să fac și câțiva mititei!

      Ștergere
  3. dragut bradutul tau auriu ♥ Imi place si cu "sifonatul" din planul doi... parca este o pictura ♥ Felicitari!
    Si da, ai dreptate, vremea este ca în noiembrie! Se zice ca perioada dintre 11 mai si 16 mai coboara peste Pamânt, Îngerii de gheata (die Eisheilige)... Dar la noi e frig, ploaie si din cand in cand grindina, de aproape 3 luni!
    Pupici si o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și aici avem sfinții de gheață. Și chiar e glaciară vremea, rece și înnorat.

      Ștergere
  4. Vai dar e superb!!! Ce mult imi place!! Va trebui sa caut si eu cum se face --- imi place tare mult. Culoare asa faina nu am... Este chiar deosebit!
    Cat despre sifonaturi... mie mi se pare ca tocmai asta e farmecul :D

    Pupici cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ești prima care spune asta, ochiul de artist vede altfel lucrurile. Majoritatea ar spune doar că este un fundal necălcat.
      Se face ușor, îl poți lăsa și nevopsit, e interesant și așa.

      Ștergere
  5. Când am ales tema aceasta, era singurul lucru pe care stiam sa-l fac dintr-o carte intreagă, doar că paginile la mine se pliau și rămanea muchia unde s-a îndoit hartia. Am făcut așa ceva în primul an de advent cu activități al nostru (https://mniko.blogspot.com/2014/12/braduti-si-globulete-calendar-advent-20.html).
    Îmi p0lace al tou cu „muchiile” acelea rotunjite, dă impresia de falduri din material. Iar culoarea e impresionantă. Felicitări.

    RăspundețiȘtergere