Când a văzut tema de la salvăm păpuși de săptămâna aceasta, Codruța a început să sară în sus că vrea și ea o marionetă. Atâta a insistat că a trebuit să îi fac neapărat una.
Am cartea asta din 1979, a fost un an bun se pare cu multe cărți publicate. De altfel am foarte multe cărți din colecția aceasta, trebuie să fac într-o zi fotografii cu raftul construit special pentru ele de tata.
Se vede in ce stare este, aveam 6 ani la apariția ei, in acel an am inceput școala și am învățat să citesc. Cititul a fost o pasiune din primul moment și tot așa a fost și meșteritul unor lucruri micuțe, pe masura mea. Și pasiunea asta o moștenesc tot de la tata, in după amiezile petrecute împreună (și de obicei doar in doi) când vremea era ploioasă sau rece și rămâneam in casă mă învăța să fac diverse lucruri. Tot atunci mi-a dat și cartea aceasta și de-a lungul anilor am citit-o din scoarță în scoarță și am făcut majoritatea obiectelor prezentate în ea. Culmea este că întotdeauna am ocolit marioneta.
Cum trebuia să arate se vede in fotografia de mai sus. Am decupat corpul din cutia de la o lampă solară pentru grădină (eu am pus-o în balcon) și nu a fost cea mai bună opțiune, cartonul este ondulat și nu atât de rigid cum credeam. Dimensiunile mici și probabil lipsa mea de răbdare au făcut din păcate ca membrele sa nu fie manevrabile, deși le-am pus sfoară după schema din carte. Codruța va trebui să se mulțumească cu atât, deocamdată nu mai fac alta.
Eu zic că este mulțumită totuși de jucăria primită.
Deci (lol) cartea aceea... e o comoara. Wooooow. Habar nu aveam ca a existat asa ceva - dar am avut unele cu preparate din oua (si mi le-a sterpelit Ralu de la Buni din comoda. Tzzzz.
RăspundețiȘtergereVai ce curioasa sunt ce e prin ea. :)))) Cat de tare!! Si ce faina relatie ai avut cu Tatal tau!!. Genial. 💗
Codruta cred ca adora jucarioara pe care i-ai facut-o. Este atat de draguta si de micuta!!! Acum niste ani am facut si eu o inimioara pe acest principiu - pentru Ralu. Speram sa gasesc pozele dar... se pare ca au ramas pe laptopul alb(adormitul). Eu inca nu am reusit sa mai misc nimic :))). Dar profit de cateva minute cat mai sta Mami la noi si citeste din Poirot, sa ma uit ce ati facut voi.
Vai ce micuta e marioneta... imi dau seama, privind-o comparativ cu Codruta :D.
Esti prea dura cu tine :D Ti-a iesit minunat!
Pupici :*
O am și pe cea cu preparate din ouă dar sunt foarte multe, peste 200. Codruța adoră jucăria, nu o mai lasă din mână. Are 6,8 cm, acum am masurat-o.
ȘtergereAm avut o relație foarte frumoasă cu tatăl meu, sunt copil unic și a petrecut foarte mult timp cu mine, m-a învățat multe lucruri foarte diverse, unele nu chiar de fete, nu fotbal lol, chestii tehnice.
Oooo, nu e marioneta, este un Jumping Jack sau Hampelmann i se mai zice 🤡 ce draguuuuut 😍🥰 foarte bine l ai reusit! Felicitari 💞
RăspundețiȘtergereO duminica seara placuta! 😘♥️
Mulțumesc pentru precizări Carmen, nu am auzit până acum nici de Jumping Jack nici de Hampelmann dacă îți poți închipui. Dar e bine și mai târziu.
ȘtergereSi mie imi place! Codruta pare multumita cu noua jucarie. Stiu colectia, insa nu cartea. Ce bine era daca o descopeream si eu cand a aparut.
RăspundețiȘtergereFelicitari! Si o saptamana inspirata! Pupici! 😘❤️
Suzana cărțile din această colecție se vând pe net la prețuri derizorii, s-ar putea să o găsești. Nu au avut cea mai bună calitate, se dezmembrează ușor, dar mie îmi sunt foarte dragi.
ȘtergereE un clovn foarte dragut! (chiar daca e putin "anchilozat") 😊 Din imagini se deduce usor ca-i place Codrutei clovnul.
RăspundețiȘtergereNu pot exprima in cuvinte cat de mult imi place cum arata cartea! E... nu stiu... "depozitara" unor amintiri extraordinar de dragi. ❤
🤣🤣🤣 ai găsit cuvântul perfect, e anchilozat! Dar Codrutei ii place.
ȘtergereCărțile astea uzate se vede că au fost iubite.
Beautiful blog
RăspundețiȘtergerePlease read my post
RăspundețiȘtergereNu cunosc această serie de cărți, dar pare extraordinara, o idee frumoasa. Am ceva cărți de acest fel, dar mult mai recente.
RăspundețiȘtergereSimpatic clovnul. Codruța pare foarte fericita cu marioneta ei.
Spor și inspirație în continuare.
Ii place, are și ea o jucărie! Seria a apărut în anii 70-80, din păcate pe hârtie de slabă calitate, coperțile se fac praf la propriu.
Ștergere