La începutul lunii am pus repede pe ace sa îi fac Codrutei o rochiță. Aveam in plan și un jerseu, dar acolo este rochița cu câteva rânduri lucrate, a venit Covidul și am fost incapabilă până și de tricotat in prima săptămână, in a doua mi-am amintit că am un jerseu început pentru mine (nu e gata nici acela) și vineri am abandonat ideea și am decis că e mai rapid cu croitoria.
Long story short, am luat o mânecă păstrată de la o bluză, o culoare greu de definit, în principiu un albastru închis dar cu o tentă de verde, și am croit o rochiță lungă și largă. Dacă aș găsi o mânecă suficient de mare as vrea și eu asemenea rochiță! I-am cusut bretele dintr-un capăt de panglică și pentru că totuși toamna este destul de rece i-am făcut și o pelerină dintr-o bucată de tricou. A lăsat în sfârșit sandalutele și a încălțat pantofi călduroși, in ton cu toamna și cu pelerina.
Mai jos o scurtă prezentare a ținutei (care s-a vrut de toamnă dar s-a transformat pe nesimțite într-una de Halloween, așa că am apelat și la decorul potrivit):
Această ținută a fost creată (ce pompos sună 😄😄😄) pentru tema provocărilor verzi, hăinuțe noi de toamnă.
La noi a fost fix invers :))). Eu imi propusesem sa cos (am si cusut in cele din urma, noroc cu restul de fetru ...) si pana la urma am crosetat...:)))
RăspundețiȘtergereImi place foarte tare cum arata rochita - subscriu, si eu mi-as purta o asemenea rochita. Imi place si pelerina - ai combinat super frumos culorile -este o mica Vrajitoare buna si draguta (ca si Kiki :D, mica vrajitoare care face livrari pe matura, a celor de la Ghibli.. - anime japonez).
Tare fain este si decorul!! :D
Felicitari si ma bucur tare mult ca ne-am jucat si luna aceasta impreuna :D
ps: este nebunie cu C in perioada asta - oamenii au cam lasat garda jos si au uitat de pus mana la nas, spalat pe maini, reguli de baza... daca spui de masca se uita urat la tine (cu toate acestea e de folos una, sau macar ceva esarfa in zonele foarte aglomerate - desi, intre noi fie vorba, e suficient sa treaca inaintea ta pe scari unul captusit bine care nu stie sa isi acopere gura si nasul cand tuseste si stranuta de zor, in timp ce butoneaza tel ... nu de alta dar am patit eu ceva de gen acum cativa ani :))).
Noi sa fim sanatosi :* Puuuup
Hopa, îmi lipsește o mătură, trebuie să iau măsuri!
ȘtergereCândva aveam dovleci rozalii in grădină, exact ca pelerina. Capa ta este mai elegantă, și merge foarte bine cu rochița scurtă. Nu știu de Kiki, o să caut.
Așa este cu C, nu mai are nimeni grijă. Am avut mai multe colege cu același simptome ca mine dar nu au vrut să se testeze. Măsuri de protecție nici atât.
Foarte foarte foarte draguta 😍🥰 Superba toaleta papusii! Felicitari!
RăspundețiȘtergereSi eu o astept pe Greta, care va sosi in urmatoarele 30 minute. Dupaamiaza vom pleca la fiica mea cea mare sa cioplim bostanei de Halloween si deseara ne vom costuma si vom pleca sa colindam pe la becini. Eu cu astaica. Fiicele mele vor merge la o Halloween Party cu cei de varsta lor 🤗🕸️👻🎃 Happy Halloween 🤗😘
Mă bucur că îți place, Carmen! Să aveți o seară frumoasă, happy Halloween!
ȘtergereEsti incredibila cu aceste hainute. Si arata perfect pe Codruta! Pare foarte mandra
RăspundețiȘtergerede tinuta!
Felicitari si la fel de multa inspiratie in noiembrie! ❤️😘
Și eu as fi mândră de așa costumație! Mulțumesc!
ȘtergereFelicitări. Ai respectat si principiul celor 3R. Codruța cred că e tare încântată. În ultima poză pare că se îndreaptă către co sală de bal mândră de noua ei rochie. În penultima, cu salul acela pe umeri zici că se adăpstește de frigul înțepător al toamnei.
RăspundețiȘtergerePoza de Halloween este superbă. Aranjarea în scenă e fantastică.
Felicitări pentru ținute.
Mihaela, mie chiar îmi place să reciclez, in plus mâneca era gata croită, mi-a ușurat munca. Mă bucur că îți place punerea în scenă, mă străduiesc dar mai am multe de învățat.
ȘtergereSi mie-mi place tare mult! E asa de gingasa! Pare din alt timp cu rochita si pelerina. Ai reusit ceva foarte, foarte frumos!
RăspundețiȘtergereDecorul cu mica vrajitoare l-am admirat la Rux pe blog, si mi-a placut sa vad aici "procesul de lucru". 😊
Mulțumesc Diana! Sunt dintr-un bumbac fin și subțire ambele materiale, este de mare ajutor când lucrezi la scară mică.
Ștergere